Răbufnirile deputatului PSD Satu Mare după eșecul în județ al partidului

• publicat la: 30 decembrie 2020
Răbufnirile deputatului PSD Satu Mare după eșecul în județ al partidului

PSD Satu Mare a pierdut un mandat de senator și un post de vicepreșdinte la Consiliul Județean sub conducerea președintelui interimar Ionuț Oneț. Deputatul Radu Cristescu de la PSD Satu Mare a susținut astăzi o conferință de presă la sediul partidului.

Ce fel de politicieni sunt bărbații care nu își asumă greșelile din campaniile și precampaniile electorale și ies la atac împotriva UDMR a treia zi după scripturi? Doar pentru că au pierdut și un post de vicepreședinte la Consiliul Județean nu doar cel de senator. Practic, un comportament de băiețel de grădiniță care nu și-a primit jucăria dorită, aceasta a fost prestația care se dorea atac la UDMR din partea deputatului social democrat.

“Ca şi preşedintele Klaus Iohannis care îşi bate joc de constituţie şi Pataki Csaba îşi bate joc de voturile românilor din judeţul Satu Mare, în condiţiile în care PSD Satu Mare  A FOST  a doua forţă politică  din judeţ.  A pus doi vicepreședinți care sunt, practic, niște nulități politice”, a afirmat deputatul Cristescu, adăugând faptul că Ioan Rus “ar fi ştiut să împartă comisionul pentru cumpărarea bibliotecii”.

O fi atacul cea mai bună armă de apărare dar cei de bună credință, care pun interesul partidului mai presus de cel personal, acționează la momentul potrivit. Nu este cazul deputatulului Cristescu de la PSD Satu Mare care a ieșit abia azi într-o conferință de presă pentru a ataca UDMR, atac care nu a avut loc în cele două campanii electorale.

De ce deputatul Cristescu face public abia astăzi , 30 decembrie 2020,  la ce se preta Pataki Csaba, președintele CJ Satu Mare si al UDMR pentru a bloca  o coaliție a partidelor românești dacă e de bună credință și tot vrea să scape de UDMR în județ?

”Poate ați uitat când veneați cu izmenele în mână la sediul PSD să ne rugați să nu facem coaliție a partidelor românești înaintea alegerilor locale, ca să puteți să rămâneți în funcțiile pe care le ocupați. Sătmărenii trebuie să știe că noi am refuzat asemenea negocieri, dar se pare că primarul și președintele Consiliului Județean au găsit înțelegere la PNL. Românii trebuie să ştie că au fost trădaţi de PNL, care nu a vrut o coaliţie a românilor pentru funcţia de primar şi preşedinte al CJ”, a afirmat Radu Cristescu, deputatul sătmărean adus de PSD de la București.

De fapt românii din județ au fost trădați de toate partidele.

Aruncarea pisicii în curtea altuia pentru justificarea eșecurilor e un sport național pentru majoritatea reprezentantilor partidelor dar niciunul dintre  politicienii sportivi nu ia în considerare faptul că nu toți  alegătorii au memoria scurtă.

Deputatul sătmărean adus de PSD Satu Mare taman de la București parcă pentru a umili organizatia sătmăreană  e departe de realitățile sătmărene și de jocurile practicate de UDMR de peste 30 de ani.

,,Îi promit domnului Pataki că din 2024 nu va mai fi la conducere. Am văzut că v-ați protejat informativ, angajandu-l pe fostul șef al SRI Satu Mare, dar s-ar putea sa aveți o surpriză, îi amintesc de episoadele cu cramele de la Halmeu și cu comisioanele de la Budapesta”, a  spus Cristescu.

Adică deputatul PSD a deținut aceste informații și a așteptat ca PSD să piardă postul de vicepreședinte la CJ ca să le facă publice? Adică dacă Ionuț Oneț ,, primea,, postul de vicepreședinte, coaliția românească împotriva UDMR nu mai era de actualitate iar Pataki nu ar mai fi fost amenințat?

Nimeni nu contestă veridicitatea celor afirmate de deputat în conferința de presă dar momentul ales denotă degringolada  în care a intrat PSD Satu Mare după alegerile din februarie 2020 când s-a pricopsit cu un președinte interimar ce se pierde sub pălaria primită cadou via  București.

PSD Satu Mare a pierdut pe  mâna presedintelui interimar Oneț un loc de senator în Parlamentul României. Pentru cei care cunosc personajul și pe cei ce  îl susțin nu e o surpriză. Este candidatul de primar de serviciu pentru PSD Carei și mereu obține mai puține voturi decât partidul. În acest an, 614 față de 782 ale partidului. Păcat de persoanele competente din cadrul PSD  care au fost trase pe linie moartă și înlocuite cu sforarii pe care îi vedem de ce sunt capabili. Pentru președintele interimar al PSD Satu Mare a făcut loby primarul evazionist Kovacs și poate deputatul Cristescu nu este la curent cu faptul că un lider UDMR îndemna maghiarii să voteze PSD în urmă cu 4 ani, atunci când domnia sa era la  multe sute de km distanță de Satu Mare și de PSD chiar. Scăpare sau duplicitate?

Primarul municipiului Carei, liderul UDMR Kovacs Eugen,  declara în 2014, în cadrul emisiunii „Ora adevărului” că singura şansă a maghiarilor din întregul judeţ Satu Mare este PSD.

,,Părerea mea este că UDMR este interesat să fie la guvernare cu PSD pentru că oricine va fi preşedintele României PSD va guverna cel puţin până în 2016 România. Pragmatismul meu spune clar că noi trebuie să mergem cu PSD”, a declarat Kovacs Eugen în cadrul aceleiași emisiuni din 2014 de la NV TV.

Nici PNL nu a avut nimic de reprosat în ultima campanie UDMR pentru că….iată, a primit toate voturile lor pentru cei 2 vicepreședinti.

Cu alte cuvinte, interesele românilor din județ nu sunt reprezentate de niciun partid pentru că toți fac antecamera la liderii UDMR pentru diverse favoruri.

Niciunul dintre politicienii care au pompat bani frumoși pentru a se vedea pe sticlă si în presă și a ne vorbi vorbe goale nu a fost interesat de lucruri ce  țin de identitatea noastră națională. Niciunul nu a fost deranjat că o școală din Satu Mare a primit doar numele unui personaj maghiar și s-a refuzat să fie alăturat și unul român din moment ce este  o școală românească și se presupune că dorim să manifestăm respect reciproc și bună înțelegere. Nici de  lipsa iluminatului nocturn la bustul lui Avram Iancu din Satu Mare nu e  interesat  PSD sau PNL sau USR așa cum nu sunt interesați nici de punerea în valoare a celui mai reprezentativ monument de for  public din județ, simbol al luptei de eliberare a municipiului Carei.

Domnilor politicieni și parlamentari sătmăreni, în timp ce vă certați pe obținerea de funcții cu ajutorul voturilor UDMR, încă mai există pe clădirea Primăriei Carei, organizație guvernamentală românească, plăcile negre ce au înlocuit plăcile oficiale cu însemne naționale.

Ce partid românesc este interesat de  readucerea plăcilor oficiale cu simbolul national pe clădirea unei primării din județ conduse de UDMR?

Alegătorii vor fapte concrete nu jocuri politice în interes de grup sau personal.

Daniela Ciută

…..

DECLARAȚIA VIDEO: https://fb.watch/2IdBj_Nv0x/

sursa gazetanord-vest.ro

 

Lasati un comentariu