S-a făcut dreptate. Castelul Octavian Goga rămâne în proprietatea Statului Român

• publicat la: 9 decembrie 2020
S-a făcut dreptate. Castelul Octavian Goga rămâne în proprietatea Statului Român

Dorința  lui Octavian Goga, ca domeniul său să rămână în proprietatea Statului Român, în scopul înființării și funcționării la Ciucea a unui muzeu memorial, a fost respectată. În acest sens, Veturia Goga a întocmit în favoarea statului român atât un testament olograf, cât și o donație în formă autentică.

Castelul și domeniul lui Octavian Goga de la Ciucea rămân în proprietatea Consiliului Județean Cluj.

Potrivit napocanews.ro, Consiliul Județean a câștigat definitiv procesul de revendicare al moștenitorilor Veturiei Goga. Instanța Înaltei Curți a dispus anularea certificatului de moștenitor al pretinșilor moștenitori ai Veturiei Goga, a constatat calitatea Consiliului Județean Cluj de moștenitor al ansamblului muzeal ,,Octavian Goga” și a dispus înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al acestuia, acordând forului administrativ județean inclusiv cheltuielile de judecată solicitate.

Anterior, pe parcursul proceselor de revendicare, Consiliul Județean Cluj a luat toate măsurile necesare pentru a împiedica înstrăinarea în orice fel a acestui valoros patrimoniu, obținând în instanță inclusiv instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile și imobile de la Ciucea.

Lasati un comentariu