Adăposturi artificiale pentru lilieci realizate în Parcul Dendrologic Carei

• publicat la: 16 iunie 2021
Adăposturi artificiale pentru lilieci realizate în Parcul Dendrologic Carei

În data de 15.06.2021, echipa Asociației E-Consult Satu Mare a organizat în Parcul Castelului din Carei un atelier de lucru privind crearea unor adăposturi artificiale pentru lilieci.

Tinerii entuziaști au participat în număr mare la acest eveniment, unde au învățat despre importanța și protecția liliecilor, au însușit tehnici de protecție al acestor animale deosebite, și chiar au pus în practică cunoștințele pe care le-au dobândit.

Pe lângă testarea abilităților în bricolaj, a rămas timp suficient și pentru joacă și creativitate, membrii asociației prezentând lumea liliecilor sub forma unor jocuri comunitare, iar copiii au decorat adăposturile artificiale pe care le-au realizat aici, prin vopsire.

Acțiunea a avut loc în cadrul unui proiectului transfrontalier, întitulat „BAT4MAN”. Organizațiile partenere din Ungaria, Slovacia și Ucraina, care participă în proiect, desfășoară acțiuni similare de sensibilizare a comunităților locale cu privire la importanța liliecilor, dar parteneriatul transfrontalier desfășoară, de asemenea, acțiuni concrete de conservare și cercetare științifică în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană.

Lasati un comentariu