August 1912. Viață de țăran român în satele conților Karolyi din actualul județ Satu Mare

• publicat la: 18 August 2021
August 1912. Viață de țăran român în satele conților Karolyi din actualul județ Satu Mare
.
Neobositul Ovidiu Vaida ne mai oferă o filă de istorie prea puțin cunoscută din județul Satu Mare . Despre satul Soconzel și umilirea românilor de către grofii maghiari cu aparatul lor represiv.
________________________
Stări medievale.
— La moşiile lui Károlyi Gyula, —
Cu acest titlu „Az Est“ publică dela corespondentul său din Sătmar un tablou caracteristic al stărilor îndobitocite dela noi. Celece ni se arată în acest tablou ne interesează nu numai ca cetăţeni ai patriei, ci în special şi ca Români, căci scenele ce se descriu să petrec în un sat românesc.
Dacă, durere, n’ai şti că ai înaintea ta trista realitate, ai crede că ceteşti scene de roman din evul mediu.
Dăm aci în traducere fidelă corespondenţa lui „Az Est”:
In partea sudică a comitatului Sătmar, în o vale păduroasă se află părăsită comuna Soconzăl (Kisszckond)* pe teritorul căreia este proprietatea de mai multe mii de iugăre a conţilor Károlyi.
Soconzălul nu are staţiune de cale ferată.
Mai aproape se află localitatea Ardud (Erdőd), de unde satul Károlyieştilor este la o depărtare de 19 km. Dela Ardud până la Soconzăl nu este drum regulat, în toate părţile noroiu, bălţi, rozoare.
In comuna aceasta stăpânii dela antistia comunală au o adevărată autonomie.
Nu ţin cont de lege( vi se pare cumva cunoscută situația?), o calcă şi calcă împreună cu legea şi pe om, dacă aceasta o recer interesele şi siguranţa moşiei grofești.
Sâmbăta trecută, în 10 l. c. în curtea primarului din Soconzăl era de faţă o mare mulţime de oameni. E tristă ziua aceasta în vieaţa oamenilor din Soconzăl, căci in fie-care săptămână în ziua aceasta se face judecată în sat şi atunci aproape tot satul e mânat şi adunat în curtea primarului, ca oile în staul.
Cam pe la 9 ore dimineaţa sosesc în curtea primarului cai buiestri cu sersamuri strălucitoare, trăsuri domneşti, elegante şi din ele se coboară solgăbirăul, şpanul, încredinţat cu administrarea pădurilor grofeşti, advocatul curţii grofeşti şi iagherul (vânătorul) mare şi iagherul mic.
Domnii întră în odaia primarului, îşi desfac hârtiile şi tot odată din pivniţă se aduc sticlele cu vin şi între pahare ţin domnii judecată asupra poporului năcăjit.
Solgăbirăul ceteşte delicvenţii pe rând de pe o listă, cari apoi sunt lasaţi să între unul câte unul înaintea luminatelor feţe ale Măriilor lor. Începe judecata.
Primul delicvent — strigă aspru solgăbirăul — Argyilan (Ardelean) Iuon, să între. Să iveşte pe uşă un om de 68 de ani, cu haine sdrenţoase, cu faţa plină de întristare.
Vina lui este, că o capră ce o are şi el bietul s’a băgat în pădurea grofilor Károlyi şi a mâncat câteva firicele de iarbă.
— Tu eşti Argyilan Iuon?
Bătrânul răspunde cu glas tremurător:
— Eu sunt, domnule.
— D’apoi frăţioare — continuă solgăbirăul — nu ştii ce spune cântecul: să nu mergi puică în pădure? Ce e cu isprava caprei? Grăieşte, dar iute.
Bătrânul vrea să răspundă, dar şpanul îi taie vorba:
— Nici un cuvânt, bitongule, că te toc !
Arghilán Iuon se retrage la o parte. Solgăbirăul porunceşte pandurului să i-l aducă în faţă.
In hârţuială bătrânul să rostogoleşte la picioarele solgăbirăului.
— Argyilan Iuon — enunţă solgăbirăul sentenţa — este osândit pentru transgresiune de pădure la o amendă de 12 cor. (Capra nu plăteşte atâta! — Red.) Să ştii, că de nu plăteşti banii, îţi trag pielea de pe tine. Acum pleacă, bătrân ticălos.
— Să vie celalalt —sbiară solgăbirăul, dând cu pumnul îa masă.
Intră doi copii, de câte 8 —10 ani Andreica Anuţ şi Fekete János. Vina lor e, ca la marginea pădurii au prins un puiu de căprioară şi s’au jucat cu el.
— Nelegiuiţilor, aţi voit să furaţi căprioare. Pedeapsa 50 cor. Căraţi-vâ !
Băieţii voiau să spună ceva, dar au fost îmbrânciţi afară.
Vine acum la rând un om palid, bolnăvicios, Vasil, clopotarul de la biserică, un bătrân de 76 de ani. A fost bolnav toată iarna şi primăvara. N-a avut cu ce să încălzească, şi-a pus pe foc rând pe rând gardul şi când n-a mai fost din gard, nevastă-sa a adus câteva găteje din pădurea conţilor Károlyi. Din pricina aceasta stă înaintea grofilor la judecată.
Şpanul dă cu pumnul în masă:
— Vorbeşte Vasil!
Vasil grăieşte cu vocea înecată;
— Măriile voastre, am fost bolnav toată iarna.
— Nu suntem curioşi de aceasta — se răstesc domnii.
Bătrânul clopotar îşi îndreaptă trupul şi cu ochii încruntaţi răspunde :
— Doar n-am voit să fac cruce de mormânt!
Solgăbirăul îl pedepseşte : 12 coroane. Dacă nu plăteşte, trebue să presteze lucru.
Şi aceasta merge aşa în Socozăl, în fiecare Sâmbătă, de dimineaţa până seara, în mijlocul pădurilor de 10 mii de jugăre ale lui Károlyi Gyula, unde poporul e silit să muncească, ca să nu moară formal de foame, pe câte 60 de fileri pe zi.
Tablou !
.
*) Locuitori 537, dintre cari români 473, ceialalţi ovr. şi ung. parohie gr. cat., (Dicţion. numirilor de localităţi, de Silvestru Moldovan şi Nicolau Togan. 1909).
________________________
Sursa:
“Gazeta Transilvaniei”, 1 august (14 august stil nou), anul 1912, nr. 169
….
Acesta era comportamentul grofilor față de românii din mediul rural. Astăzi, în anul 2021, în România, românii din Carei nu au nicio clasă cu predare în limba română din cele trei care pregătesc ospătari și vânzători comerciali în limba maghiară. Românilor din Carei li se refuză dreptul de a avea catarg cu drapel românesc pe domeniul public de către consilierii majoritari ai UDMR.
Iar guvernanții și politicienii nu sunt preocupați deloc de suferințele poporului român ci doar de bunăstarea lor personală.
.
Luați atitudine! Nu vă lăsați umiliți în țara voastră!
.

Lasati un comentariu