Arhiva pentru 1 august 2021
Revista DACIA NEMURITOARE ajunge la numărul 96
A apărut un nou număr al revistei Dacia Nemuritoare, număr ce se poate procura în Carei doar de la chioșcul de ziare din incinta magazinului Kaufland sau prin abonament la Poşta Română, număr catalog 19150. Articole deosebit de interesante și în această ediție. Considerație domnului Cristescu pentru efortul depus ca revista Dacia Nemuritoare
Mai multe articole
Numeroase ecouri în presă despre neparticiparea la Ziua Imnului a conducerii Primăriei Carei
Numeroase ecouri în presă față de totalul dispreț al conducerii Primăriei Carei în ce privește Ziua Imnului Național. O situație identică a fost și la Ziua Drapelului. Iar la Ziua Eroilor Primăria Carei s-a prezentat la depuneri de coroane fără coroană care să aibă inscripție cu Primăria
Așa arată un drum din satul românesc Marna Nouă din județul Satu Mare
Locuitorii satului de moți Marna Nouă se plâng de starea drumului din localitate care aparține de Consiliul Județean după spusele lor. Gropi la tot pasul de parcă ar fi un sat uitat de lume.
Primarul din Carei închide telefonul când află că e sunat de un reporter din București
Ziarul de Investigații, zin.ro, consemnează faptul că primarul municipiului Carei a închis
Evanghelia de Duminică: Vindecarea slăbănogului sau un trup bolnav are nevoie de suflet curat pentru vindecare
Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum) Matei 9, 1-8 În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea şi a venit în cetatea Sa. Şi, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: Îndrăznește, fiule!