Arhiva pentru septembrie, 2021
Cinci eleve premiante, din familii nevoiașe, recompensate de SamCivica
Asociația SamCivica a derulat astăzi un nou proiect inedit menit să susțină dreptul tuturor copiilor la educație. Voluntarii SamCivica au pregătit o sesiune de shopping pentru cinci fete, cu vârste cuprinse între 10 și 11 ani din Halmeu, toate premiante, cu rezultate deosebite la învățătură, dar care provin din familii aflate în dificultate.
Mai multe articole
Proiect de educație prin cultură în desfășurare la Teatrul de Nord. Popas și la Carei
Atelierele de scriere dramatică din cadrul proiectului TEaMA (Teatru.Educațional.aspecteMarginale.Aposteriori), coordonat de Teatrul de Nord și cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN), au ajuns la final. Dramaturgii Natalia Graur, Ana Cucu Popescu și Daniel Oltean au lucrat
Poemul zilei. LA CAREI, ULTIMA PALMĂ DE PĂMÂNT ROMÂNESC
La Carei, „ultima palmă de pământ românesc”, Trebuiește din nou reeliberată, De invadatorii mereu revanșarzi, Din istoria prea lesne uitată. . Vor să refacă Dictatul de la Viena, Să anihileze dreptatea de la Trianon, Mieroși te mint în față, iar în spate, Să te-njunghie
Inaugurare în România de terenuri de sport pentru preșcolari doar cu tăiere de panglică cu tricolor maghiar
Am aflat motivul pentru care primarul din Ciumești, Schwarczkopf Ioan, nu a dorit ca ieri, 29 septemberie 2021, să fie comemorați eroii români din cimitirul local potrivit discuțiilor avute cu inițiatorii proiectului comemorativ. Avea oaspeți guvernamentali din Ungaria iar prezența steagurilor
Mormântul comun al eroilor din cimitirul Ciumești
Luptele date de Armata Română în perioada septembrie – octombrie pe granița de nord-vest pentru eliberarea teritoriilor românești de sub ocupația hortystă au lăsat în urmă multe trupuri de eroi. Acestea au fost înhumate în morminte comune. În fiecare localitate din județ au căzut
Colectare de deșeuri electrice și electronice la Carei
Primăria Carei anunță o nouă acțiune de colectare de deșeuri electrice și electronice. În același loc de pe strada Someș.
Expoziție de goblenuri la Castel
Luni, 04 octombrie 2021, de la ora 15.00, la Castelul Károlyi, va avea loc vernisajul expoziției de goblenuri a doamnei Schrepler Magdalena. Schrepler Magdalena, pensionară, originară din Tiream, este pasionată de arta goblenului de peste trei decenii. Goblenul este o țesătură artistică cu
Serată poetico-literară la Carei cu Emeric Imre și Jimi el Laco
Vineri, 8 octombrie 2021, de la ora 18.00, la Teatrul Municipal Carei va avea loc o serată poetico-muzicală cu participarea Cenaclului Literar Afirmarea Satu Mare și a poeților din Carei, anunță Centrul Cultural. Invitații speciali ai evenimentului sunt Emeric Imre și Jimi el Laco, care vor
Comemorarea eroilor români la cimitirul din Urziceni în absența autorităților locale. VIDEO
Astăzi a avut loc la cimitrul din Urziceni comemorarea eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea patriei noastre. Acțiunea face parte din proiectul ”Comemorarea Eroilor Neamului”, inițiat de către conducerile asociațiilor județene ale cadrelor militare în rezervă și retragere
Muzeul Industrializării Forțate la Satu Mare. Obiectiv prevăzut de guvernarea PNL-UDMR
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), semnat la București, va aduce județului Satu Mare fonduri importante și noi oportunități de dezvoltare pe cele mai importante paliere socio-economice, a anunțat la Satu Mare, Hegedüs