INVITAȚIE. Manifestări în memoria românilor refugiați și expulzați în toamna anului 1940

• publicat la: 19 august 2021
INVITAȚIE. Manifestări în memoria românilor refugiați și expulzați în toamna anului 1940

Asociația Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, filiala Carei, în colaborare cu Asociația județeană a Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940, Direcția de Cultură Carei, Asociațiunea ASTRA, Grai Străbun, Asociația cadrelor  militare în rezervă Satu Mare, Asociația Națională a cavalerilor de CLIO organizează manifestări de comemorare a victimelor acestui odios dictat.

Sâmbătă, 28 august 2021, de  la ora 18,00, la Castelul din Carei, în sala de conferințe, va avea loc un simpozion și o lansare de carte, volumul ,, Pași pe caldarâm. De la Pace la Dictat,, autor istoricul col(r) Constantin Moșincat.

Duminică, 29 august 2021, de la ora 12,00, sunt așteptați toți fostii refugiați și expulzați din zona Carei dar nu numai, urmașii acestora precum și toți cei care vor să spună o rugăciune și să verse o lacrimă în memoria celor care au avut de suferit în urma ocupației hortyste.

O slujbă de pomenire și un parastas în memoria victimelor va avea loc în fața  Monumentului Refugiaților din curtea bisericii Sf.Apostol Andrei.

La finalul manifestărilor se va porni în Marșul Recunoștinței, de la biserica Sf.Apostol Andrei și până la Monumentul Ostașului Român ridicat în memoria celor care au eliberat acest colț de țară românească și astfel refugiații și expulzații s-au putut reîntoarce la casele lor.

Zona Carei a fost  una dintre cele care a avut mai mult de suferit de pe urma atrocităților săvârșite de ocupanții hortyști. A fost jale mare în casele de români începând cu septembrie 1940.

Suntem datori să veghem ca astfel de fapte să nu se mai repete. Avem datoria de a spune generațiilor tinere istoria noastră și de a lua atitudine atunci când suntem tratați discriminator tocmai în țara noastră.

 Fie-le memoria binecuvântată luptătorilor pentru păstrarea identității românești!

ing.Daniela Ciută,

președinte Filiala Carei a Asociației  Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în urma Dictatului de la Viena din 30 August 1940

 

 

Lasati un comentariu