Medalion Cultural George Dan – 65

• publicat la: 25 februarie 2022
Medalion Cultural George Dan – 65

În organizarea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, joi 24 februarie 2022 în Galeria de Artă a Centrului de Creație a avut loc expoziția de pictură a artistului George Dan.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Robert Laszlo – managerul C.J.C.P.C.T Satu Mare, Felician Pop – președintele Asociației Scriitorilor de Nord- Vest, Zamfir Danciu – directorul Direcției Județene de Cultură Satu Mare, Mircea Deac – managerul Școlii de Arte Satu Mare, Cristian Chindriș – părintele ortodox din localitatea Păulești, Enyedi Ștefan – referent C.J.C.P.C.T. Satu Mare, iar tânărul cantautor- Adrian Lupescu a interpretat două piese folk.

Robert Laszlo și Mircea Deac au înmânat artistului câte o Diplomă de Excelență pentru contribuția esențială adusă la dezvoltarea spiritualității sătmărene, cu ocazia împlinirii vârstei de 65 de ani, semnate de către conducerea Consiliului Județean Satu Mare.

Pictorul George Dan a fost felicitat de oamenii de cultură sătmăreni prezenți la deschiderea vernisajului, cât și de către Radu Iancu – directorul de cabinet al Prefectului Județului Satu Mare, iar Ioan Tipu Sălăjan i-a dedicat două epigrame.

Pictorul George Dan s-a născut pe 14 februarie 1957, în judeţul Ilfov. De-a lungul carierei sale, a participat la numeroase expoziţii şi tabere de creaţie. Operele sale se găsesc în colecţii particulare din România, Italia, Franţa, Germania, Olanda, Canada, SUA.

Pictorul abordează o mare varietate de tehnici: ulei, tempera, culorile acrilice, pastelul, fresca. A creat icoane, picturi, fresce care se regăsesc în instituţii de prestigiu din judeţ: Capela ortodoxă din Odoreu, Mănăstirea Portăriţa, Consiliul Judeţean Satu Mare, Primăria Satu Mare, iconostasul Bisericii ortodoxe din Păuleşti, icoane aflate la Castelul Károlyi din Carei.

Lasati un comentariu