Pagina principala / Istoric / Sufletul neamului românesc

Sufletul neamului românesc

Pe vremea când Dumnezeu umbla cu Sf. Petru pe pământ, într-o noapte ploioasă, au ajuns la marginea unui sat şi abia au îndrăznit să bată cu toiagul în prima poartă. Câini mari s-au repezit să-i sfâşie, dar numaidecât s-a auzit un glas bărbătesc întrebând:
– Cine bate?
– Oameni buni!
Atunci omul, potolind câinii, i-a poftit în casă, unde nevasta şi copiii abia se treziseră din somn, și a început a da porunci, dar cu blândeţe.
– Marie, ia mai pune câteva vreascuri pe foc. Tudore, dă fuga la fântână după o ciutură de apă proaspătă.
Ilenuţă, ia vezi de o oliţă cu lapte proaspăt.
Şi le-a dat să se spele și să se şteargă cu ştergare albe şi i-au ospătat, și i-au dus să doarmă într-o odaie în care mirosea a gutuie şi busuioc…
A doua zi, dimineaţă, iar le-a dat să se spele, i-a ospătat şi le-a pus în traistă nişte mere cum nu mai văzuseră şi le-a urat drum bun.
Şi, cum au ieşit din sat, Sf. Petru a început să se roage de Dumnezeu:
– Doamne, fă ceva pentru oamenii ăştia, că tare ne-au primit frumos!
– Ce-ai vrea să fac, Sf. Petre, c-ai vazut că nu erau nevoiaşi.
– Doamne, fă ceva ca să-şi vadă măcar o dată sufletul!
– Să-şi vadă sufletul, spui Sf. Petre?
– Da, Doamne, să-și poată vedea sufletul, aşa cum vedem noi plopul cel de-acolo!
– Bine, Sf. Petre, a răspuns Dumnezeu, privind gânditor la satul din vale.
Iar după o vreme, în neamul acela de oameni s-a născut Mihai Eminescu.

..

Geo Bogza