Invitație. Comemorarea eroilor români care au eliberat Clujul de sub ocupantul horthyst în 1944
• publicat la: 7 octombrie 2025
Acum 81 de ani, Armata Română a înscris o pagină de glorie în istoria neamului: eliberarea orașului Cluj de sub ocupația Ungariei hortyste. Jertfa ostașilor români care și-au dat viața pentru libertatea și demnitatea poporului nostru rămâne vie în conștiința națională.
Partidul Glasul Neamului cheamă toți românii, din toate colțurile țării, să se adune la Cluj-Napoca pentru a cinsti memoria eroilor noștri. Sacrificiul lor suprem ne-a adus eliberarea de sub jugul hortyst.
În data de 11 Octombrie 2025, de la ora 10:00, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca, la Monumentul Eroilor Români din al Doilea Război Mondial se va săvârși un parastas în memoria eroilor români eliberatori, se vor depune coroane de flori și se vor rosti alocuțiuni.
Să fim împreună, cu inima și sufletul, pentru a depune o floare și a rosti o rugăciune pentru cei care au scris cu sângele lor istoria libertății noastre.
Veniți să dovedim că recunoștința românească nu moare și că memoria eroilor este temelia demnității noastre naționale!
Glorie eternă eroilor neamului românesc!
comunicat Partidul Glasul Neamului