MAE și Primăria Carei nu dau doi bani pe comunicarea de date și documente oficiale

Apucăturile de vătafi a celor din conducerea exclusiv UDMR a Primăriei Carei au fost preluate se pare și de către angajații de la Ministerul Afacerilor Externe. La solicitările noastre privind detalii despre vizita președintei Ungariei la Carei ni se răspunde că datorită volumului mare de muncă și a complexității lucrărilor nu ne pot oferi un răspuns decât după 30 de zile adică exact după consumarea vizitei.
Bine că noi ne putem mobiliza la timp ca să plătim impozitele și taxele din care mai apoi ei își încasează salariile…la timp!
Acesta e răspunsul Ministerului Afacerilor Externe din România:
,,Bună ziua,
Referitor la solicitarea dumneavoastră de presă, primită în data de 22 martie 2023 și înregistrată cu nr H1/192, vă comunicăm că, având în vedere dificultatea, complexitatea și volumul lucrărilor documentare, veți primi un răspuns în termen de 30 zile,,.
Vizita președintelui Ungariei a fost anunțată de primarul evazionist Kovacs pentru data de 12 aprilie 2023.
Am solicitat Primăriei Carei date despre avizele pentru amplasarea statuii politicianului maghiar care a scris imnul Ungariei în fața primăriei dar nu am primit niciun răspuns…poate acum se fabrică.
Nu am fi cerut nici Autorizația de construcție eliberată de primăria Carei dacă era postată pe site dar cum nu apare nici acolo am solicitat în scris încă din data de 29 martie 2023. Dacă totul era în bună regulă am fi primit actele cu efortul unui simplu click dar se pare că nu sunt pregătite ….
În concluzie, avem două instituții ale statului care nu dau doi bani pe comunicarea cu cetățenii, care se ascund în spatele unor motive penibile atunci când nu vor să ofere detalii despre subiectele solicitate prin legea 544/2001.
Spre deosebire de cele două instituții, Prefectura Satu Mare a remis un răspuns concret referitor la vizita anunțată a președintelui Ungariei la Carei.
Daniela Ciută
