Președinta Ungariei țintește o nouă „bornă” în Ardeal

• publicat la: 8 aprilie 2023
Președinta Ungariei țintește o nouă „bornă” în Ardeal

Statuia din Carei a autorului imnului Ungariei este noua bornă vizată de președintele statului ungar în programul de vizite iredentist-șovine din Ardeal.

Novak Katalin este așteptată din nou în România. De data aceasta va participa la Carei la festivitățile de dezvelire a monumentului lui Kolcsey Ferenc, autorul imnului Ungariei. Statuia a fost realizată la inițiativa consilierilor locali UDMR din localitate, a primăriei și cu sprijinul Guvernului Ungariei.

Ferenc Kölcsey s-a născut în 8 august 1790 la Săuca, în județul Satu Mare (vechiul Comitatul Sătmar). A fost poet, critic literar și politician maghiar, iar între 1832-1835 a fost membru al parlamentului ungar.

Ferenc Kölcsey este autorul imnului național al Ungariei-Himnusz, datat la 22 ianuarie 1823. Deși nu a fost recunoscut oficial ca imn de stat, maghiarii l-au considerat imn național. Abia în contextul schimbării regimului comunist, pe 23 octombrie 1989, s-a emis actul legal prin care a fost instituit, odată cu declararea zilei de 22 ianuarie Ziua Culturii Maghiare, în amintirea zilei de naștere ale versurilor scrise de Kölcsey.

Deși participă la festivități publice organizate de Primăria Carei, instituție a statului român, vizita președintelui Ungariei va avea caracter privat. După cum stau deja lucrurile vizita pare a fi exact ca aceea din mai 2022 când a fost la Cluj-Napoca și în județul Alba. Adică una de provocare și care să servească propagandei hungariste. Președintele Ungariei participă în România la o festivitate publică, organizată în fața unei instituții a statului român-Primăria Carei, și la care va lua parte, potrivit programului, și vicepremierul României, Kelemen Hunor. Prin urmare, prezența lui Novak Katalin la un eveniment public cu participarea unui oficial din Guvernul de la București nu poate avea sub nicio formă caracter privat, mai ales că potrivit programului, șeful statului ungar va susține și un discurs mulțimii ce se va aduna în fața Primăriei Carei.

Sfidare și obrăznicie

Evenimentul pare a fi gândit de iredenta ungară pentru exaltarea sentimentului patriotic al maghiarilor și pentru a sfida atât majoritatea românească din zona Carei – Satu Mare cât și autoritățile române.

Ca argument că avem de a face cu o atitudine sfidătoare este chiar perioada aleasă pentru dezvelirea monumentului dedicat autorului imnului Ungariei, care alături de stemă, steag și monedă constituie simboluri de stat ale acestei țări. După cum s-a anunțat prin comunicate și pliante, festivitatea va avea loc în 12 aprilie, când majoritatea românilor ortodocși și greco-catolic se află în Săptămâna Mare. Pentru autoritățile locale din Carei și pentru oficialii de la Budapesta nu a contat nici acest lucru, cu toate că această perioadă înseamnă pentru creștinii ortodocși și cei greco-catolici una de rugăciune, liniște și meditație, nicidecum una de provocări și incitări. Faptul că cineva nu respectă perioada care pentru creștinii ortodocși și greco-catolici este una de smerenie și curățare spirituală înainte de cea mai mare sărbătoare a creștinătății și vii să agiți spiritele cu simboluri iredentist șovine constituie o mârșăvie.

integral pe ziarulfaclia.ro

Lasati un comentariu