Românii din județul Satu Mare nu au acces la informații în limba oficială despre programul la Carei al președintei Ungariei. Guvernul României acceptă umilirea românilor din nord-vestul țării

• publicat la: 10 aprilie 2023
Românii din județul Satu Mare nu au acces la informații în limba oficială despre programul la Carei al președintei Ungariei. Guvernul României acceptă umilirea românilor din nord-vestul țării

În județul Satu Mare nu se comunică în limba română, limba oficială, date despre programul la care participă președinta Ungariei în data de 12 aprilie 2023 pe domeniul public. Au fost trimise însă invitații în privat, anumitor instituții și persoane. Acțiunea la care participă este organizată de către UAT Municipiul Carei și Județul Satu Mare deci Consiliul județean. Pe pagina acestor instituții nu apare  nicio informație legată de data de 12 aprilie 2023. Doar consilierul personal al primarului evazionist Kovacs afirmă că prezența românilor cu drapele ar fi ostentativă și solicită negru pe alb ajutorul autorităților statului român în acest sens. Deocamdată nu a reacționat nici Instituția Prefectului Satu Mare nici vreo altă autoritate a statului român la care se face referire. Atmosfera de teamă indusă aduce aminte de practicile bolșevice care se pare că sunt preluate de cei de la cabinetul primarului udemerist Kovacs.

Că evazionistul Kovacs Eugen, în calitate de primar discriminează românii și desconsideră tot ce este românesc nu e o noutate dar când și Guvernul așa zis al României acceptă ca reprezentanții ONG-ului UDMR să aplice discriminarea ca politică în teritoriu atunci deja avem o mare problemă și va trebui să ne mobilizăm pentru a ne apăra identitatea românească.

Guvernul României a pus gând rău românilor prin TOTALA ignorare a problemelor cu care se confruntă aceștia pe granița de nord-vest. Și nu e vorba doar despre umilirea și discriminarea urmașilor românilor persecutați etnic în 1940, schingiuiți de ocupantul hortyst în 1940 și expulzați care acum nu au drepturi egale cu minoritarii ce primesc indemnizații prin legea 154/2021.

Conducerea exclusiv UDMR a Primăriei Carei refuză amplasare de catarg cu tricolor românesc pe domeniul public la Carei pe motiv de ,,nu provocați maghiarii,, dar umple orașul Carei din România cu statui ale maghiarilor sau altor etnici maghiarizați.

Pentru miercuri, 12 aprilie 2023, zi din Săptămâna Patimilor la români, se anunță ceremonie de dezvelire a statuii unui politician maghiar în fața Primăriei Carei, clădire cu care nu a avut nicio tangență. Anunțul apare pe blogul consilierului personal al primarului și pe pagina fiicei primarului, consilier județean UDMR, Monika Giurgiu Kovacs, anziksz.com.

Aici apar  invitații cu programul detaliat al zilei de 12 aprilie 2023 exclusiv în limba maghiară deși este  menționat ca organizator Primăria Carei cu tot cu stema orașului precum și Județul Satu Mare deci Consiliul Județean.

Este anunțat doar în limba maghiară, ca vorbitor și vicepremierul Kelemen Hunor, cel care a mai fost  la o dezvelire de grup statuar  la Carei ca parlamentar atunci și s-a adresar careienilor exclusiv în limba maghiară, sfidând românii.

 

Tupeu de vicepremier al României

 

Buletin de Carei

 

 

Lasati un comentariu