Programul zilei de 12 aprilie 2023 nu apare și în limba română. Deși UAT Municipiul Carei e organizator

• publicat la: 8 aprilie 2023
Programul zilei de 12 aprilie 2023 nu apare și în limba română.  Deși UAT Municipiul Carei e organizator

Activitățile de la Carei ale Primăriei Carei și ale Județului Satu Mare de miercuri 12 aprilie 2023 se vor desfășura sub tutela președintei Ungariei. Cel puțin așa apare pe programul afișat doar în limba maghiară deși organizatori sunt instituții ale statului român. Pentru această sfidare  nu mai face apel la autoritățile statului smiorcăitul de consilier personal al primarului evazionist. Analfabetul funcțional se pare că are alergie doar la stegurile românești.

Sfidarea la adresa românilor  în Primăria Carei atinge cote alarmante cu acordul tacit  al instituțiilor statului român. Conducerea exclusiv UDMR calcă în picioare buna înțelegere și respectul reciproc între locuitorii municipiului Carei și ne împarte pe criterii etnice.

Programul zilei de 12 aprilie 2023, miercurea din Săptămâna Patimilor la credincioșii români, a fost distribuit doar presei maghiare așa că în limba română acesta nu apare. În condițiile  în care manifestările la care va participa președinta Ungariei sunt pe domeniul public din Carei.

Primarul evazionist Kovacs a implicat Primăria Carei în manifestări pe care NU le face publice pe pagina UAT Municipiul Carei. Costurile manifestării precum și ale soclului statuii și ale obținerii avizelor aferente sunt suportate din banii careienilor  nu din ai inițiatorilor proiectului, consilierii UDMR.

Așa arată mesajul trimis de primar de pe adresa primăriei Carei către instituțiile invitate:

Deci alături de Primăria Carei apare  la organizare  și Județul Satu Mare care e de fapt Consiliul Județean condus de Pataki Csaba.

Acesta e programul manifestărilor, transmis doar în limba maghiară. Se teme cineva de vizita și alocuțiunea vicepremierului Kelemen Hunor și a președintei Ungariei?

Să ne așteptăm la vreo ședință foto a președintei Ungariei lângă vreo bornă vopsită în culorile steagului maghiar așa cum a procedat la ultima sa vizită privată în România?

Imnul Ungariei va fi recitat pe domeniul public de la Carei, de ce nu și Imnul României, imnul țării în care ne aflăm și al cărei demnitar este primarul evazionist? Măcar din respect pentru statul român care îi permite ca să fie evazionist dovedit în funcția de demnitar. Instituția Prefectului Satu Mare va admite ca Imnul României să fie ignorat?

Pe domeniul public din fața Primăriei Carei oricine are dreptul să țină un steag tricolor românesc în mână chiar dacă consilierul personal al primarului sperie careienii și îi jignește pe cei care au sentimente patriotice. Miercuri, 12 aprilie 2023, de la ora 17,00, sunt așteptați și românii cu tricolor  în fața Primăriei Carei pentru a demonstra președintei Ungariei că e pe pământ românesc.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu