Careianul Vlad Turcu este CAMPION NAȚIONAL la aruncarea suliței la categoria U20

• publicat la: 23 iunie 2023
Careianul Vlad Turcu este CAMPION NAȚIONAL la aruncarea suliței la categoria U20

Azi 23 iunie 2023 s-a desfășurat la CRAIOVA Campionatul național de atletism categoria U20. Au participat sportivii careieni Cura Roxana și Vlad Turcu de la CSS Liceul Teoretic Carei.

Vlad Turcu a confirmat și de această dată forma excelentă în care se află și și-a adjudecat fără probleme prima treaptă a podiumului de la Craiova cu o aruncare a suliței de 66,60 m față de 60,47 m cât a reușit sportivul clasat pe locul II.

Vlad Turcu este Campion Național la aruncarea suliței la categoria U20! Așchia nu sare departe de trunchi spune  o vorbă românească care se confirmă în acest caz pentru că antrenorul Florin Turcu a fost la vremea lui campion balcanic.

Careianul Vlad Turcu a reconfirmat și baremul de participare  la Campionatele Europene din ISRAEL. Vlad este legitimat  și la clubul românesc CSS Onești unde a concurat  la proba de ștafeta 4x100m obținând  un merituos loc II. Rezultat bun a obținut și Cura Roxana la proba de 100m unde s-a clasat pe  locul VI.

Școala de atletism din Carei este în continuare pe mâini bune și scoate campioni chiar și fără condiții speciale unor antrenamente ca cele prin care se pregătesc  sportivi de mare performanță.

FELICITĂRI și succes în continuare!

Lasati un comentariu