Agenție imobiliară sau Direcție de asistență socială la Carei?

O femeie fără adăpost a solicitat de mai mult timp Direcției de asistență socială din cadrul Primăriei Carei un spațiu pentru a avea unde să doarmă peste noapte. Momentan doarme în curtea unei cunoștințe, afară, dar având multiple probleme de sănătate are nevoie de ajutor.
Astăzi, a mai solicitat personal un ajutor de moment pentru a avea un loc de dormit peste noapte. I s-a spus că nu există locuințe sociale libere și nici de necesitate și nici loc la adăpost de noapte dar i s-a oferit o adresă de pe strada Bălților unde proprietarul ar închiria camere. Deci Direcția de asistență socială din cadrul Primăriei Carei are o evidență cu locuințele care se dau în chirie, ca o adevărată agenție imobiliară.
Câți dintre angajații de la asistență socială ar dormi afară în condițiile în care ar avea pietre la rinichi și probleme de colecist?
Aceasta este casa unde a fost trimisă Tunde pentru a închiria o cameră. Casa este nelocuită momentan, are toate ușile închise, asigurate, deci nu a fost anunțat proprietarul că are un posibil client pentru închiriere.
Pentru conformitate, în locuințele sociale noi de pe strada Tireamului au ajuns persoane care au locuri de muncă bine plătite, intelectuali și copii de politicieni iar parcările sunt pline de mașini care nu reflectă un statut de nevoit de ajutor social.
Buletin de Carei
