Un ministru PSD a dat peste cap programul de la Sâmbra Oilor. Copii ținuți în soare zeci de minute ca să îl aștepte

• publicat la: 12 mai 2024
Un ministru PSD a dat peste cap programul de la Sâmbra Oilor. Copii ținuți în soare zeci de minute ca să îl aștepte

Partidul condus de Marcel Ciolacu ( cel care nu vrea să elimine discriminarea românilor față de minoritari)  demonstrează încă o dată că nu are niciun respect pentru cetățeni și pentru manifestările tradiționale românești. La cea de-a 66-a ediție a manifestării Sâmbra Oilor de la Huta Certeze, ministrul PSD Florin Barbu s-a lăsat așteptat iar organizatorii au desconsiderat mii de participanți  amânând deschiderea oficială din cauza unui singur om.

Reprezentanții celorlalte partide care și-au anunțat prezența au ajuns la timp, doar PSD-iștii și organizatorii îl așteptau pe ministru ca pe Mesia!

Deschiderea oficială a evenimentului a fost programată pentru ora 12, dar fiindcă ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a întârziat, organizatorii au decis să amâne momentul pentru ora 12.30, în așteptarea ministrului. Nu a ajuns nici la 12,30, tot programul a fost dat peste cap, în timp ce copiii care-i întâmpină pe oaspeți cu pâine și cu sare au fost ținuți în soare zeci de minute.

Aroganțele PSD pe bani publici nu se mai pot ascunde sub niciun preș așa cum nu se mai poate ascunde nici discriminarea la care supune românii premierul Ciolacu care nu vrea să aplice Legea 154/2021 și pentru urmașii românilor persecutați etnic și expulzați în 1940.

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu