NU UITĂM! Începutul terorii hortyste la Carei

• publicat la: 6 septembrie 2024
NU UITĂM! Începutul terorii hortyste la Carei

În zilele de 5 și 6 septembrie 1940 a început calvarul românilor din Carei și satele românești din zonă. Trupele Ungariei hortyste au ocupat Careiul intrând pe la punctul de frontieră de la Urziceni. Teroarea hortystă a pus stăpânire pe toată zona Carei dar nu numai.

Dictatul de la Viena din 1940 a reprezentat unu dintre cele mai dramatice episoade din istoria românilor. Mii și mii  de români din Transilvania de Nord-Vest  au fost masacrați în mod barbar de regimul horthyst, instaurat în mod discreționar de Axa Răului, Hitler-Mussolini-Horthy.

Fiecare familie de români din zona Carei  are amintiri dureroașe și sfâșietoare din acea perioadă. Sate întregi au luat calea pribegiei,  în cel mai fericit caz, pentru că mulți români au fost expulzați după ce au fost maltratați. Dar toți au fost creștini și au plecat cu crucea în mână! Nu știau dacă și când se vor întoarce la gospodăria din care au fost scoși peste noapte de huliganii plătiți pentru aceste mârșăvii. Unii au plecat cu căruțele, alții au fost înghesuiți în vagoane de vite.

Și toate acestea doar pentru că ERAU ROMÂNI, români care nu au acceptat să renunțe la identitatea lor națională. Rămâne ca o filă neagră din istorie comportamentul barbar al trupelor hortyste în perioada 1940-1945.

 

Daniela Ciută,

urmaș de român expulzat în 1940

Revoltător! La 78 de ani de la Dictatul de la Viena românii au voie în procesiune doar pe trotuar

 

Lasati un comentariu