Se apropie data validării primarilor și consilierilor. Prefectul Tibil a convocat o ședință de lucru cu secretarii primăriilor

Prefectul Ioan Tibil alături de secretarul-general Cosmin Dorle și șeful Serviciului Juridic, Ramona Tarța, a convocat astăzi o ședință de lucru cu secretarii-generali ai unităților administrativ-teritoriale din întreg județul Satu Mare.
Conform ordinii de zi stabilite, discuțiile au privit următoarele aspecte:
– constituirea viitoarelor consilii locale, respectiv a bunei desfășurări a procesului de validare sau invalidare a mandatelor consilierilor județeni, locali, precum și a ședințelor privind ceremoniile de constituire a consiliului județean și a consiliilor locale;
– stabilirea ca prioritate a punerii în executare a hotărârilor judecătorești definitive pronunțate pe fond funciar, de către comisiile locale de fond funciar din județ, precum și a analizării cererilor la legile fondului funciar inclusiv prin emiterea titlului de proprietate.
– respectarea măsurilor și a termenelor de realizare stabilite în urma întâlnirilor din ultima perioadă desfășurate la sediul Instituției Prefectului Județul Satu Mare privind analizarea hotărârilor judecătorești definitive nepuse în aplicare, în cadrul cărora s-a analizat fiecare titlu executoriu.
– respectarea de către secretarii generali și aplicarea conformă a procedurii de lucru adoptate prin Hotărârea Comisiei Județene de Fond Funciar Satu Mare nr. 1/08.02.2024, completată prin Hotărârea Comisiei Județene de fond funciar Satu Mare nr. 100/25.07.2024, privitor la conținutul documentațiilor de fond funciar înaintate spre validare sau invalidare, respectiv a documentațiilor conținând condițiile și modul de transmitere a propunerilor de acordare de despăgubiri către Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP București).
– asigurarea de către secretarii generali a transmiterii de întâmpinări sau apărări la instanțele de judecată în toate cauzele de fond funciar în care comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată este parte procesuală.
Au mai fost dezbătute aspectele privind asigurarea la nivelul tuturor primăriilor a condițiilor necesare desfășurării viitoarelor runde de alegeri din acest an (privind personalul implicat, sedii secții de votare, materiale consumabile, altele).