Pagina principala / Istoric / Arad: Comemorarea autorilor unui genocid

Arad: Comemorarea autorilor unui genocid

UDMR și reprezentanți ai guvernului Ungariei au marcat azi la Arad execuția celor 13 generali acuzați de trădare de imperiul habsburgic. Genocidul care i-a avut ca autori pe cei 13 generali este astăzi ,,apreciat,, de comunitatea amintită.

În timpul luptelor purtate în perioada decembrie 1848 – iunie 1849, potrivit istoricilor, armata maghiară a trecut prin foc şi sabie peste 300 de sate româneşti. A rezultat un adevărat genocid: circa 40.000 de oameni au fost ucişi, printre aceştia numărându-se şi aproximativ 100 de preoţi.

Armata condusă de generalul Bem a pătruns în Transilvania în toamna anului 1848 şi s-a luptat atât cu armata imperială, cât şi cu revoluţionarii români conduşi de Avram Iancu, care cereau drepturi egale cu ceilalţi locuitori ai Transilvaniei.

Cine au fost şi ce fapte de arme au săvârşit cei 13 generali ai armatei revoluţionare ungare de la 1848-1849?

Cei 13 (de diferite naţionalităţi – ungară, germană, austriacă, armeană, sârbă, croată, slovacă) au ajuns generali în armata Ungariei – aflată sub comanda generalului de origine poloneză Iosif Bem -, care îşi declarase independenţa faţă de Imperiul Austriac.

După intervenţia armatei ruse, venită în sprijinul austriecilor, maghiarii au fost învinşi. Prizonierii au fost predaţi armatei imperiale, care i-a executat pe cei 13 generali pentru trădare.

Toţi au fost ridicaţi la gradul de general de către Kossuth Lajos, fost conducător al Ungariei în timpul revoluţiei din anii 1848 – 1849 şi considerat unul dintre cei mai mari patrioţi maghiari.

Prin acţiunile lor armate, „cei 13” au susţinut prevederile programului revoluţiei paşoptiste maghiare, inclusiv punctul 12 al acestuia, care stipula alipirea forţată a Transilvaniei la Ungaria împotriva voinţei românilor majoritari! Parte dintre ei, având şi funcţii de comandă, sunt răspunzători, alături de ceilalţi mercenari şi aventurieri din armata aşa-zis revoluţionară maghiară, comandată de Jozsef Bem, de uciderea a peste 40.000 de români, dintre care peste 100 de preoţi ortodocşi români spânzuraţi, de arderea şi ştergerea de pe faţa pământului a peste 300 de sate locuite de români, de sute şi sute de crime barbare şi atavice, de miile de schingiuiri, de execuţiile „tribunalelor de sânge maghiare” destinate exterminării românilor transilvăneni.

În armata lui Avram Iancu s-au distins prin mari fapte de vitejie şi detaşamentul de femei călare din Mărişel, judeţul Cluj, condus de Pelaghia Roşu, mama centurionului Andrei (Indrei) Roşu. Pentru că nu erau suficienţi combatanţi din rândul bărbaţilor din sat, care era atacat de armata maghiară, femeile din sat s-au mobilizat pentru a lua parte activă la luptă. Au ales-o comandant pe Pelaghia Roşu, iar la momentul oportun ele au declanşat un atac călare asupra inamicului, care speriat de această intervenţie, crezând că e atacat de cavaleria moţilor, a rupt lupta şi s-a retras în debandadă.

La 9 octombrie 1850, guvernatorul Transilvaniei, generalul austriac Wolgemuth, a recompensat-o pentru meritele avute în timpul revoluţiei paşoptiste cu suma de 100 florini. În actul de recompensă s-au citat următoarele merite:

„Pe temeiul preaînaltei împuterniciri dela 21 August 1850, ordonez, să se dee Pelagiei Roşu, mama lui Andreiu Roşu din Mărişel, decorat cu crucea de aur pentru merite, suma de o sută florini, drept premiu pentru demonstraţia săvărşită cu isteţime în contra insurgenţilor, pentru eliberarea satului ei, punându-se în fruntea unei cete de femei.”