Pagina principala / Istoric / 9 martie – „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”

9 martie – „Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti din perioada 1944-1989”

În fiecare an, pe 9 Martie, se comemorează oficial foștii deținuți politic din România, din perioada 1944-1989, și toate victimele regimului comunist din această perioadă!

Din anul 2011, data de 9 martie este dedicată  comemorării Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989. De atunci, în fiecare an, în ziua de cinstire a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia sunt pomeniți și cei care au luptat împotriva regimului totalitar comunist. 

Ca de obicei, Guvernul e atent mereu cu minoritarii nu și cu suferințele poporului român! A uitat să emită vreun comunicat la fel ca în cazul victimelor atrocităților hortyste din perioada 1940-1945.

În fiecare an, pe 9 martie, toate gândurile noastre merg către foștii deținuți politic, cei care au suferit în închisorile comuniste pentru „crima” de a se opune regimului și de a-și apăra valorile, idealurile, credința.

Regimul comunist condus de bolșevici a aruncat în închisoare peste un milion de Români, printre care mulți au murit în urma regimului barbar de detenție.

În ciuda tuturor eforturilor sistemului de a-i elimina pe opozanții săi, nu s-a putut construi închisoare care să le poată răpi cu adevărat libertatea. Libertatea de a gândi și a simți în acord cu valorile lor și cu sensul pe care l-au dat propriei lor existențe, până la capăt.

Iar viața lor a avut într-adevăr sens. Pentru că ei au făcut posibile valorile și principiile democratice de astăzi, pentru că au pus temeliile vieții noastre actuale, lipsită de constrângerile pe care ei le-au cunoscut atât de bine.

Pentru toate aceste lucruri, le suntem datori. Cu păstrarea memoriei lor, dar și cu acțiuni concrete, educaționale și de cercetare,  prin neabandonarea luptei pentru dreptate și adevăr.

Printre cei pomeniți la această dată se numără ierarhi, profesori de teologie, studenți, monahi, intelectuali creștini și peste 1.800 de preoți ortodocși, dar și preoți greco-catolici, care au fost anchetați și arestați, aruncați în închisori, trimiși să lucreze la Canalul Dunăre-Marea Neagră, câțiva chiar deportați în Siberia pentru acuzații total nefondate, dar socotiți periculoși pentru noul regim politic de stat.

Experimentul temniţelor şi al muncii forţate din lagărele şi coloniile comuniste a însemnat distrugerea clasei politice interbelice, eliminarea elitei intelectuale, exterminarea unui număr mare de clerici ortodocşi sau greco-catolici şi, în general, represiunea împotriva tuturor persoanelor care s-au împotrivit instaurarii ,,democratiei populare”. Începând cu martie 1945, Partidul Comunist a declanşat o teroare sistematică împotriva opozanţilor politici, reproducând pe teritoriul României modelul Gulagului sovietic. Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului in România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale și 72 de lagăre de muncă forțată destinate deținuților politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit. Penitenciarele reeducării erau caracterizate prin aplicarea metodelor de tortură în vederea convertirii la ideologia comunistă. Acestea au fost la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula. Închisorile de exterminare a elitei politice şi intelectuale: Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti. Lagăre de muncă: Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Alba. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, etc.), coloniile de muncă din Balta Brăilei. Închisori de triaj şi tranzit: Jilava, Văcăreşti. Închisori de anchetă: Rahova, Malmaison, Uranus. Închisori pentru femei: Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni. Penitenciare pentru minori : Târgşor, Mărgineni, Cluj. Penitenciarele Spital: Târgu Ocna şi Văcăreşti.

Abuzurile şi încălcările grave ale drepturilor omului au fost sistematic administrate în toate închisorile şi lagărele comuniste din România. Aici se aplicau cele mai dure metode de tortură.Cele mai utilizate metode de tortură au fost: lovituri aplicate în părţile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea părului din cap; bătaia cu lopata; tratarea rănilor cu sare; crucificarea; bătaia sistematică la tălpi cu cravaşa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea tălpilor la flacară, lovituri cu un creion mai mare în testicole; bătăi cu saci de nisip. La începutul anilor 1950, în lagăre „lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunăre-Marea Neagră. De asemenea, lagăre de muncă forţată şi centre de deportare au existat în întreaga ţară, dar cele mai multe se aflau în partea sud-estică a Câmpiei Române şi sudul Dobrogei (Salcia, Urleasca, Sălcioara, Jegalia, Perieşi, Grădina, Satul Nou etc.). Pentru a ascunde şi a şterge urmele „genocidului roşu”, securitatea, miliţia şi justiţia comunistă au început încă din 1969, o vastă operaţiune de selectare şi distrugere a arhivelor proprii, precum şi de falsificare a unor date şi documente importante. Din numărul de deţinuţi politici, circa 15-20% au fost ucişi prin împuşcare sau exterminaţi în închisori ori lagare de munca forţată.Trupurile lor au fost aruncate în gropile comune sau în mormintele fără cruce, care sunt răspândite de la Timişoara până la Vladivostok. Alte mii de cetăţeni români provenind din lumea ţăranilor înstăriţi, a intelectualilor ori a militanţilor partidelor istorice au fost ridicaţi în miez de noapte de la casele lor şi ucişi prin împuşcare pe marginile şanţurilor, în păduri sau au disparut fără urmă.Numele şi numărul tuturor acestor martiri nu se vor şti niciodată. În memoria şi spre cinstirea lor, Asociaţia Foştilor Detinuţi Politic din România (AFDPR), prin filialele sale, a început încă din 1991 să ridice monumentelecare vor rămâne peste timp drept mărturie a ceea ce a însemnat comunismul. Unele din aceste monumente au fost ridicate în apropierea unor groaznice închisori sau lagăre ale morţii, cum sunt cele de la Aiud, Poarta Albă, Gherla, Târgşor, Piteşti, Insula Mare a Brăilei, Baia Sprie, Nistru, Cavnic, Miercurea Ciuc, Suceava, Botoşani sau Bicaz. S-au edificat monumente şi în zonele în care a existat rezistenţă anticomunistă de amploare spre exemplu la Teregova, Caransebeş, Sâmbăta, Nucşoara, Meidanchioi, Chisindia, Răstolniţa, Ibăneşti, Mânzăleşti, Mesentea, Oraviţa, Vadu Roşca. În unele oraşe din ţară s-au ridicat alte monumente precum la Alba lulia, Bistriţa-Năsăud, Brăila,Braşov, Cugir, Călăraşi, Drobeta Turnu Severin, Oradea, Reşita, Satu Mare, Târgovişte, Timişoara, dar şi peste graniţă la Paris şi Geneva. Amnistierea și eliberarea majorității deținuților politici din România a fost stabilită prin decretele nr.767/1963, nr. 176 și nr. 411/1964, care nu au fost publicate în Monitorul Oficial, așa că publicul larg nu cunoaște conținutul lor. Înainte de a fi eliberați, deținuții au fost avertizați că nu le era permis să spună nimic despre cele pătimite, prin diferitele locuri de detenție.

Veșnica lor pomenire din veac în veac!

Odihnă veșnică celor care s-au jertfit  pentru libertate și adevăr!