Comemorarea eroilor români de la Marna Nouă

Am participat ieri, 28mai 2025, la comemorarea eroilor români căzuți în luptele pentru eliberarea patriei noastre la Marna Nouă. Acțiunea face parte din proiectul ”Comemorarea Eroilor Neamului”, inițiat de către conducerile asociațiilor județene ale cadrelor militare în rezervă și retragere din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și Serviciul Român de Informații.
Comemorarea eroilor noștri e o datorie de onoare, o obligație morală față de cei care ne-au asigurat păstrarea integrității teritoriale și libertatea de a fi român.
Activitățile au reunit laolaltă reprezentanții autorităților locale din Marna Nouă, unităților din sistemul de apărare națională, ordine publică, siguranță națională, asociațiunea ASTRA Carei, ai Asociațiilor de rezerviști militari din MAI, MapN și SRI dar și localnici. Aceștia au venit fiecare cu autoturismele lor personale nemaifiind alocat mijloc de transport din partea conducerii județului.
A fost prezent și primarul comunei Sanislău, Kremer Stefan precum și consilierul juridic din cadrul Instituției Prefectului, Florin Găzdag. Primarul UDMR din Sanislău a purtat eșarfa tricoloră ca însemn oficial al unui primar spre deosebire de primarul UDMR Carei care refuză să o poarte la activitățile la care participă în calitate de primar altele decât cele de Ziua Națională sau Ziua Independenței.
Un sobor de preoți a oficiat un parastas în memoria eroilor români ce s-au jertfit pentru eliberarea patriei noastre.
Au fost depuse coroane și jerbe de flori în memoria și cinstirea eroilor Armatei Române căzuți în luptele din octombrie 1944 de eliberare a țării de trupele hortyste.
…
S-au interpretat cântece patriotice si religioase, s-au recitat versuri ale poetului Cornel Vlad din Brașov.