Liturghie Arhierească celebrată la Hramul bisericii Sf. Anton din Carei
Sâmbătă, 13 iunie 2026, a avut loc Hramul bisericii greco-catolice române Sf.Anton de Padova din Carei. La 25 de ani de la sfințirea bisericii, a onorat cu prezența PS Vigil Bercea de la Episcopia greco-catolică Oradea. Credincioșii l-au așteptat cu flori, cu pâine și sare în frumoase costume populare românești.
Soborul de preoți format pentru acest eveniment important a pornit în procesiune până la locul oficierii Sfintei Liturghii, la altarul de vară unde statueta Sfântului Anton a fost înconjurată de crini.
..
Au venit pelerini nu doar din Carei ci și din satele din jur și din alte orașe.
Răspunsurile au fost date de către corul Seminarului Greco-Catolic din Oradea, dirijor Radu Mureșan.
După cuvântul de învățătură rostit de episcopul Virgil Bercea a avut loc sfințirea crinilor urmată de binecuvântarea copiilor, ştiut fiind că sfântul Anton este şi ocrotitorul copiilor.
..
Ritul binecuvântării crinilor şi al copiilor este unul foarte vechi în Biserică. Crinii, florile predilecte ale sfântului Anton, sunt semnul vieţii curate, oferite în totalitate lui Dumnezeu. Crinii devin astfel simbolul virtuţilor sfântului Anton şi invitaţie pentru creştini la o viaţă curată. Sfântul Anton a avut, de asemenea, o grijă deosebită pentru cei mici şi o iubire specială faţă de pruncul Isus. De altfel, statuile sfântului Anton de Padova sunt cunoscute prin faptul că sfântul poartă un crin în mâna dreaptă, iar cu cealaltă mână îl ţine pe Isus aşezat pe Sfânta Scriptură.
Sfântul Anton de Padova a trăit într-o perioadă când oamenii uitaseră dragostea faţă de sfintele Scripturi şi dragostea faţă de Euharistie, fapt pentru care mulţi dintre ei au căzut în diferite erezii. De aceea, după ce el însuşi şi-a umplut sufletul de cunoaşterea şi iubirea Scripturilor şi a Euharistiei, a pornit prin lume pentru a le face cunoscute tuturor celor înşelaţi, viaţa din belşug care izvorăşte din ele (cf. In 10,10).
La finalul evenimentului religios toți cei prezenți au fost miruiți, au primit câte o icoană cu Sf.Anton de Padova și au fost invitați la o agapă frățească . A fost o sărbătoare plină de armonie și pace sufletească.
GALERIE FOTO
Daniela Ciută








Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei