VIDEO. S-a aprobat proiect pentru Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și s-a amânat termenul de finalizare pentru un alt proiect

• publicat la: 12 mai 2025
VIDEO. S-a aprobat proiect pentru Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice și s-a amânat termenul de finalizare pentru un alt proiect

Astăzi a avut loc la sediul provizoriu al Primăriei Carei o ședință de îndată a CL de la care au lipsit și primarul și viceprimarul. Fiind  o ședință formală nu s-au obosit să coboare în sala de ședință. Președinte de ședință a fost consiliera PSD Simona Crețu. A dat citire fiecărui proiect de hotărâre, a consultat comisiile care nu se știe dacă s-au și întrunit și s-a supus la vot fiecare proiect. O întrevedere de câteva minute.

Primul proiect aprobat se referă la  necesitatea și oportunitatea participării UAT Municipiului Carei în cadrul ”Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027” … ”Servicii de îngrijire la domiciliu pentru persoanele vârstnice din Municipiul Carei”. Să sperăm că nu va mări lista cu proiecte abandonate.

Cu acceptul tacit al Prefectului județului Satu Mare, Altfatter Tamas, pe site-ul Primăriei Carei nu se publică proiectele de hotărâre înainte de ședințele publice ale CL Carei așa cum prevede Codul Administrativ. Pentru UDMR nu se aplică legea și regulamentele?

Principalele activități ce vor fi realizate în cadrul proiectului de dezvoltare şi furnizare a serviciilor de îngrijire la domiciliu vor fi:
Activitatea 1:Inființarea şi/sau dezvoltarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice (activitate relevantă)
Activitatea 2:Furnizarea de servicii sociale destinate persoanelor vârstnice vulnerabile (activitate relevantă şi obligatorie)
Activitatea 3:Consolidarea serviciilor care vizează încurajarea participării vârstnicilor la viața socială activă, prevenirea izolării şi a instituționalizării (activitate relevanta şi obligatorie).
În cadrul apelului de proiecte sus-mentionat, valoarea totală eligibilă a unui proiect poate fi de minim 201.000,00 euro şi de maximum 1.000.000,00 euro, iar bugetul alocat partenerului va fi stabilit în funcție de activitățile relevante şi obligatorii.

Potrivit  moștenirii lăsate de tăticul primar evazionist, la fiecare ședință de CL intervine și o modificare în proiectele aprobate anterior.

Astfel, pe Ordinea de Zi a ședinței CL de azi s-a aflat și modificarea datei de finalizare a proiectului  „Creare Centru Multifunctional Carei” . Adică după ce ministrul Boloș a vizitat la Carei la data de 7 aprilie tocmai acest centru multifuncțional, data predării lui se amână până în 20.09.2025.

Despre acest subiect  or fi discutat cu ușile închise atunci când a venit ministrul?

VIDEO. Ministrul Boloș a poposit la Carei pentru o discuție cu politicienii și un ștrudel șvăbesc

La ședința de azi a participat pentru prima dată administratorul angajat de primarul Monica Giurgiu-Kovacs imediat după sprijinul acordat pentru alegerea viceprimarului UDMR. Președintele PNL Carei, Nemeș Adrian, a renunțat la calitatea de consilier pentru a deveni administratorul subordonat primarului. Așa că primărița fără CV nu a mai dat pe la ședința de CL.

Buletin de Carei

portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor

 

Lasati un comentariu