Memorialul MIRCEA DOHAN la handbal reunește 550 de sportivi la Carei

• publicat la: 28 august 2025
Memorialul MIRCEA DOHAN la handbal reunește 550 de sportivi la Carei

Memorialul Mircea Dohan la handbal care se desfășoară la Carei este una din cele mai importante competiții naționale de handbal juvenil și a ajuns la cea de-a XIII-a ediție. Cu toate acestea, manifestarea nu este cuprinsă în niciun program de sprijin din partea administrației locale.

Familia regretatului sportiv careian Mircea Dohan se ocupă an de an de organizarea competiției sportive aflate deja sub egida Federației Naționale de handbal. La aniversarea a 80 de ani de viață a campionului Cristian Gațu, organizatorii au decis ca să adauge la titlul memorialului și Cupa Cristian Gațu Carei 2025.

Nume de referință din handbalul mondial și național sunt prezente și în acest an la Carei. Peste 550 de tineri handbaliști, fete și băieți, se vor întrece timp de 2 zile  pentru cucerirea trofeului pus în joc.  Competiția se desfășoară sub egida Federației Naționale de handbal în orașul fără echipă de handbal.

Victor Mihalcea, renumitul comentator sportiv, este moderatorul evenimentului și de această dată. Sutele de sportivi s-au adunat pe platoul desfundat din fața sălii de sport. Nici pentru cea de-a XIII-a ediție nu a fost capabilă administrația careiană să asigure căi de acces decente pentru a nu ne face de rușine orașul în fața atâtor sportivi și personalități din lumea sportului.

Competiția sportivă a început cu intonarea IMNULUI de STAT al României în varianta instrumentală, prima strofă și refrenul. Au fost rostite apoi alocuțiuni de către cei prezenți.

Primăria Carei a fost reprezentată  de primarul UDMR Monica Giugiu-Kovacs, de administratorul public angajat fără concurs, Adrian Nemeș și  de către Bogdan Georgescu, directorul Direcției de Cultură și Sport.

Renumitul campion mondial și fost președinte al Federației naționale de handbal, Cristian Gațu, nu a lipsit nici la această ediție fapt care onorează atât orașul cât și organizatorii.

Cristian Gațu își exprimă regretul că nici după 13 ani de astfel de competiții la nivel înalt ce au loc la carei încă nu există o echipă de handbal a orașului așa cum era pe vremea regretatului Mircea Dohan.

Au mai participat Gheorghe Tadici, Mircea Petran și Alexandru Csepreghi.

Administratorul liberal al primarului din Carei, Adrian Nemeș, a citit biografia lui Mircea Dohan și apoi a înmânat copiilor regretatului sportiv careian, Monica Boroș și Mircea Dohan jr.  placheta de Cetățean de Onoare.

A urmat apoi la cuvânt primarul Monica Giurgiu Kovacs  care a oferit un premiu de excelență în sport campionului Cristian Gațu deși nu s-a discutat în CL despre acest subiect. Se pare că primarul UDMR are mici probleme de memorie din moment ce nu a reținut  nici numele careianului Mircea Dohan și a pronunțat Mircea Drăgan…sau poate doar numele românești le reține mai greu.

Au mai rostit alocuțiuni Victor Mihalcea, Monica Boroș, Bogdan Georgescu, Gheorghe Tadici și  Mircea Petran.

GALERIE FOTO 

Competiția se desfășoară sub egida Federației Române de Handbal și reunește:

Turneu de baby handbal & minihandbal (fete născute 2017–2018 și 2015–2016)

– Turneu internațional de handbal pentru juniori și junioare III (sportivi născuți 2011–2012).

Succes tuturor echipelor participante!

 

 

 

Lasati un comentariu