Sancțiuni contravenționale aplicate de jandarmi la finalul săptămânii
• publicat la: 4 august 2025
În perioada 01–03 august 2025, jandarmii sătmăreni au desfășurat o serie de misiuni pentru asigurarea ordinii publice, atât în municipiul Satu Mare, cât și în alte localități din județ, în contextul unor evenimente care au reunit un număr mare de participanți.
Pe timpul desfășurării acestor activități, în municipiul Satu Mare, au fost constatate mai multe abateri de la normele legale privind conviețuirea socială, ordinea și liniștea publică. Ca urmare, au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 6.000 lei, toate în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991. Faptele sancționate au vizat săvârșirea în public de acte sau gesturi obscene, injurii și expresii jignitoare, cerșetorie, tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor, consumul de alcool în spații publice precum și refuzul de legitimare în fața forțelor de ordine. Toate aceste fapte sunt prevăzute la articolul 2 din legea amintită, respectiv la punctele 1, 3, 23, 25 și 31.
Tot în această perioadă, în data de 2 august, jandarmii sătmăreni au desfășurat acțiuni punctuale în zona piețelor din municipiu, cu scopul de a preveni și combate comercializare de produse contrafăcute. În acest context, trei persoane au fost depistate în timp ce comercializau articole de îmbrăcăminte și încălțăminte ce prezentau însemne și denumiri specifice unor mărci consacrate, existând suspiciuni temeinice cu privire la caracterul contrafăcut al acestora.
Printre bunurile expuse la vânzare se regăseau tricouri, șosete și alte produse textile inscripționate cu elemente vizuale care imitau identitatea unor branduri cunoscute, ceea ce ar putea induce în eroare consumatorii în ceea ce privește originalitatea și proveniența acestor articole. În urma verificărilor efectuate la fața locului, faptele au fost încadrate în sfera infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, art. 102 lit. b, iar jandarmii au întocmit actele de sesizare necesare în vederea continuării cercetărilor de către organele competente.
De asemenea, jandarmii sătmăreni au fost prezenți și în localitatea Cămărzana, unde s-a desfășurat evenimentul „Expoziție Ecvestră – Ediția a II-a, 2025”. Prezența numeroasă a participanților a impus adoptarea unor măsuri suplimentare de ordine publică, iar intervenția echipajelor de jandarmi a fost necesară într-o situație generată de neînțelegeri apărute între doi proprietari de cabaline, aceștia au provocat un scandal și au tulburat ordinea publică, motiv pentru care jandarmii au intervenit prompt pentru a aplana conflictul verbal, reușind astfel să prevină escaladarea acestuia.
În urma intervenției, au fost aplicate patru sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 800 lei, pentru fapte ce se încadrează în prevederile Legii nr. 61/1991, articolul 2, punctele 24 și 25, referitoare la provocarea ori participarea la scandal și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Prin toate aceste acțiuni, Jandarmeria Satu Mare își menține angajamentul față de comunitate, acționând ferm și constant pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru asigurarea unui climat de siguranță publică, ordine și respect reciproc.
Reamintim cetățenilor că pot semnala în orice moment situații care afectează ordinea și liniștea publică apelând numărul unic de urgență 112.
Jandarmeria Satu Mare, cu siguranță, pentru fiecare!