Satele Unite ale Sătmarului – o acțiune cu tricolorul la vedere fără nicio reținere
• publicat la: 29 septembrie 2025
,,Ca român și creștin am pornit pe acest drum aflat deja la a patra ediție, pentru a le arăta copiilor frumusețea României, bogăția portului popular și tradițiile care ne definesc. Nu avem voie să ne abandonăm rădăcinile aici, în Satu Mare, iar prin astfel de evenimente le păstrăm vii și le ducem mai departe,, declară deputatul Adrian Cozma la începutul celei de a patra ediții a acțiunii patriotice Satele Unite ale Sătmarului.
Președinte al PNL Satu Mare și vicepreședinte al Camerei Deputaților, este singurul parlamentar sătmărean care inițiază astfel de activități patriotice în care steagul tricolor românesc este la loc de cinste.
Manifestarea care s-a derulat pe parcursul a două zile a adunat laolaltă sute de iubitori de neam și obiceiuri românești care au străbătut călare și în căruțe un traseu ce leagă regiuni istorice ale județului: Țara Oașului, valea Someșului, Țara Codrului. Au fost prezenți alături de Adrian Cozma nu doar consilierii județeni sau locali ci și primarii și preoții din localitățile de pe traseu. Cei care au lipsit au fost liberalii careieni preocupați de un concurs de făcut mâncare. Dacă președintele PNL Satu Mare nu se rușinează să defileze prin sate și orașe cu steagul tricolor în mână nu același lucru se poate spune despre liberalii careieni care nu doar că nu au avut steag tricolor la scena evenimentului organizat duminică ci au promovat simbolul castelului românului maghiarizat.


Pornirea alaiului condus de deputatul Adrian Cozma s-a făcut de la Mănăstirea Sfânta Treime din Moișeni. După binecuvântările preacucernicilor părinți, participanții la Satele Unite ale Sătmarului au străbătut traseul până la Seini, în județul Maramureș.
Duminică dimineața au trecut Someșul înapoi spre Sătmar până la Bârsău de Sus. Bucuria nu a fost doar a participanților la acțiune ci și a localnicilor din satele străbătute unde au fost primiți cu pâine și sare, flori și bucate de drum.




Un moment emoționant a avut loc în localitatea Pomi, satul unde și-a petrecut copilăria organizatorul principal, vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma.
Preotul Paroh Chereji Gabriel a rostit o rugăciune de mulțumire pentru cei care au format alaiul și a impresionat asistența cu cântecul de suflet al românilor despre jertfa ostașilor români la Oarba de Mureș.

Corul parohiei, care are mai mult de o sută de ani de existență, a cântat două pricesne. Nu a lipsit nici doamna Șimion Terezia, cea care are cea mai veche brutărie din sat și care a oferit și în acest an cozonacul de Pomi și colacul de Pomi.

Atât primarul Cosmin Krișan cât și preotul Chereji Gabriel au vorbit despre credința, unitatea și frumusețea comunității, a unității românilor care an de an fac un arc peste Someș, uniți în aceeași credință și dragoste față de satul românesc.
”Cred cu tărie că Satele Unite ale Sătmarului trebuie să devină un eveniment național, pentru ca tradițiile, cântecele și obiceiurile noastre să răsune puternic în toată România. Mulțumesc din suflet tuturor celor care ne-au primit cu atâta căldură” – a declarat Adrian Cozma.
La finalul celor două zile de veritabilă sărbătoare a avut loc un regal focloric la Bârsău unde invitat de onoare a fost îndrăgitul rapsod popular Ionuț Fulea.



Buletin de Carei,
portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor