Invitație la Hramul Bisericii Sf.Apostol Andrei din Carei

• publicat la: 29 noiembrie 2025
Invitație la Hramul Bisericii Sf.Apostol Andrei din Carei

Biserica greco-catolică românească Sfântul Apostol Andrei din Carei îşi va  sărbători  Hramul în data de 30 noiembrie 2025. În acest an se împlinesc 15 ani de la sfințirea bisericii. Sfânta Liturghie va începe de la ora 10,30 și va fi prezidată de vicarul Antoniu Chifor anunță protopopul greco-catolic Lucian Cociorva.

Va fi săvârșit și un parastas în memoria preoților și credincioșilor trecuți la cele veșnice care și-au adus contribuția la ridicarea acestui frumos lăcaș care este biserica Sf.Apostol Andrei din Carei. O agapă frățească va încheia sărbătoarea hramului.

În anul 1997 Sfîntul Andrei a fost proclamat “Ocrotitorul României”. Ziua de 30 noiembrie a fost declarată sărbătoare bisericească națională iar din 2012, aceasta zi a devenit zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează.

Potrivit traditiei, teologilor si istoricilor,  Sfântul Apostol  Andrei a  fost  primul propovăduitor al Evangheliei la geto-daci. In Istoria bisericească, Eusebiu de Cezareea (+ 339/340) afirma: “Sfintii Apostoli ai Mântuitorului, precum si ucenicii lor, s-au împrăștiat în toată lumea locuită pe atunci. După traditie, lui Toma i-au căzut sortii să meargă în Partia, lui Andrei în Scitia, lui Ioan în Asia”.

Calendarul gotic (sec. al IV-lea) si Martirologiile istorice occidentale (sec. VIII-IX) sustin si ele ipoteza misiunii Sf. Andrei în Scitia. Traditia ca Sfântul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluată si de scriitori bisericesti. De exemplu, călugărul Epifanie (sec. VIII), în ,,Viaţa Sfântului Apostol Andrei”, afirma că între popoarele evanghelizate de el se numărau si scitii. Sinaxarul Bisericii constantinopolitane mentionează că Andrei “a predicat in Pont, Tracia si Scitia”.

Lasati un comentariu