Pagina principala / Stiri interne / Rămas-bun, domnule Sergiu Rizescu

Rămas-bun, domnule Sergiu Rizescu

Ieri, 29 august 2026, la Pitești, l-am condus pe ultimul drum pe domnul Sergiu Rizescu, fost deținut politic, luptător anticomunist și unul dintre oamenii care au purtat, cu demnitate, memoria unei generații care a avut curajul să se opună comunismului. A fost, pentru o perioadă, și președinte al AFDPR.

Mi-aș fi dorit să pot spune toate acestea în biserică, acolo, lângă sicriul său. N-am reușit. Poate că uneori emoția ne lasă fără cuvinte. Scriu acum, pentru că nu vreau ca acest rămas-bun să rămână nerostit.

Pentru mine, Sergiu Rizescu nu a fost doar un nume din istoria recentă a României. Era un om care urmărea cu interes demersurile mele și ale grupului nostru pentru apărarea drepturilor victimelor comunismului și, în mod deosebit, ceea ce încercam să îmbunătățim pentru beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990. În preocuparea lui am simțit aceeași nevoie de dreptate și de respect pentru cei care au plătit cu libertatea, cu tinerețea și uneori cu viața pentru faptul că s-au opus regimului comunist.

În fotografia alăturată se află jerba pe care am dus-o astăzi, lângă portretul lui Sergiu Rizescu. Pe sicriu, alături de el, erau așezate medaliile pe care le primise în timpul vieții.

Privind acea imagine, m-am gândit că există însă o altă medalie pe care ne-o dorim și pe care putem încerca să o așezăm, simbolic, în memoria lui și a părinților noștri.

Eu și *Grupul de inițiativă al foștilor persecutați politic pentru apărarea drepturilor victimelor comunismului* vom încerca să ducem mai departe stindardul pe care oameni precum Sergiu Rizescu l-au purtat înaintea noastră. Încercăm să readucem integralitatea drepturilor reparatorii pentru toți beneficiarii Decretului-lege nr. 118/1990.

*Aceasta este medalia pe care ne-o dorim*: să putem spune, într-o zi, că drepturile lor au fost restabilite, că memoria lor a fost respectată și că sacrificiul lor nu a fost lăsat să se piardă în uitare.

Drumul meu a început în memoria tatălui meu, fost deținut politic anticomunist. A continuat prin întâlnirea cu prietenul său, marele luptător *Radu Ciuceanu*, iar astăzi, prin plecarea lui Sergiu Rizescu, simt mai puternic ca oricând responsabilitatea de a continua.

Și poate că unul dintre cele mai frumoase moduri de a-i onora memoria ar fi ca numele celor cărora le-a fost recunoscută oficial calitatea de *luptători în rezistența anticomunistă* să nu rămână doar în documente, în cărți sau în sălile muzeelor. OUG nr. 214/1999 prevede, în condițiile legii, posibilitatea atribuirii numelui acestor persoane unor străzi, parcuri, piețe și altor asemenea locuri publice.

Mi-aș dori să vedem mai multe asemenea nume în orașele României. Să întâlnim numele lor pe străzi, în parcuri, pe edificii și în spații publice. *O adevărată ilustrare, în spațiul real, nu doar într-un muzeu, a dimensiunii și amplitudinii rezistenței anticomuniste din România.*

Cred că un asemenea demers ar fi și un omagiu de care Sergiu Rizescu ar fi fost bucuros: ca oamenii pentru care a luptat și pe care i-a reprezentat să nu devină simple nume în cărțile de istorie, ci să rămână prezenți în memoria vie a comunităților.

*Oamenii pleacă. Numele și exemplul lor nu trebuie să plece odată cu ei.*

*Rămas-bun, domnule Sergiu Rizescu.*

*Vom încerca să ducem mai departe stindardul.*

*Dr. ing. Sanda Florentina Popa*

Grupul de inițiativă al foștilor persecutați politic pentru apărarea drepturilor victimelor comunismului