6 Decembrie 2025– Un An de la Crima Constituțională
Astăzi se împlinește un an.
Un an de la momentul pe care Cezar, stegarul Dac, îl numește, pe drept, „crima constituțională”.
Un an de la ruptura care a arătat, cu brutalitate, cât de fragilă este democrația într-o țară condusă prin trucuri, prin manipulări și prin frică.
Ne întreabă unii: „Nu treceți odată peste?”
Cum să trecem peste un moment în care voința populară a fost răsturnată, iar milioane de oameni au fost mințiți, infantilizați și forțați să creadă că nu mai contează?
Cum să ne „vedem de viețile noastre” când acel moment a deturnat viitorul unei națiuni?
Mulți au ales să creadă sperietorile servite la cheie: rușii, botii, ieșirea din UE, sfârșitul lumii.
Între timp, fără vreun „bau-bau” inventat, vedem cu ochii noștri:
o Uniune Europeană care își împinge cetățenii spre sărăcie și insecuritate,
o alianță militară care se retrage pas cu pas,
state slăbite, dezbinate și epuizate, exact cum profețeau cei ridiculizați anul trecut.
Adevărul simplu este acesta:
– nu era nevoie de dușmani externi. Răul l-am avut înăuntru.
Domnul ,,președinte,, care a promis „probe” nu a prezentat nimic.
Și asta e, de fapt, cea mai puternică probă: nu au existat niciodată. Totul a fost rezultatul unor jocuri de culise purtate de oameni care s-au crezut stăpâni peste o țară întreagă.
Acesta este sensul profund al cuvântului mafia: un grup mic care decide în locul unei națiuni mari.
Și opoziția?
O altă dezamăgire. În cel mai blând scenariu, neadecvată, pasivă, un mecanism care doar a validat, explicit sau prin tăcere, ceea ce trebuia să condamne.
Și atunci, unde suntem?
Singuri.
Ironizați, descurajați, etichetați, vânduți, folosiți.
Supuși unor „elite” care confundă statul cu moșia lor.
Și unor instituții care au uitat că trebuie să servească poporul, nu să-l pedepsească.
Mai avem șanse?
Nu știu.
Dar știu că există ceva ce nu ne poate lua nimeni: demnitatea de a nu uita și de a spune adevărul până la capăt.
Pe 6 decembrie 2024 ați mințit un popor întreg.
Și oricât ați încerca să acoperiți asta propagandistic, matematic, statistic sau instituțional, adevărul rămâne.
Atât ne-a mai rămas, dar este enorm:
NOI AM VOTAT. VOI AȚI FURAT.
Și nu vom înceta să o spunem.
Viorica Petrescu




Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei