Un român sătmărean este decanul Facultății de Matematică a Universității din Viena

• publicat la: 26 ianuarie 2026
Un român sătmărean este decanul Facultății de Matematică a Universității din Viena

Prof.univ.dr. Radu-Ioan Boț, fiul regretatului profesor de matematică Ioan Boț de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare,  a ajuns în Austria în anul 2013 iar din anul 2020 este decanul Facultății de Matematică a Universității din Viena, una dintre cele mai importante instituții de învățământ superior la nivel mondial, cea mai veche universitate din mediul lingvistic german și cea mai mare instituție de învățământ superior și de cercetare din Austria.

Absolvent al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca, Facultatea de Matematică și Informatică, respectiv al unui program de masterat în cadrul aceleiași facultăți, a urmat studiile universitare de doctorat științific în cadrul Universității Tehnice din Chemnitz, Germania, absolvind teza doctorală cu Summa cum laude.

Ulterior, aceeași universitate i-a acordat gradul academic Dr. rer. nat. Habil.

Prof. Radu-Ioan Boț își desfășoară activitatea de cercetare în teoria optimizării, sisteme dinamice și analiză matematică, domenii în care a publicat două cărți și un număr semnificativ de articole de cercetare în reviste științifice cu reputație internațională. Începând cu luna ianuarie a acestui an, a fost numit editor-șef al prestigioasei publicații SIAM Journal on Optimization, una dintre publicațiile de referință în domeniul matematicii aplicate.

,,Dincolo de titluri și funcții, prof.univ.dr. decan Radu-Ioan Boț se remarcă prin dialogul și ideile expuse, precum și prin felul natural în care reușește să transforme matematica într-un subiect accesibil și viu. Este un om al dialogului și al ideilor, un profesionist pasionat care inspiră prin rigoare și dedicare,, notează Ambasada României din Austria.

Prof.univ.dr. Radu-Ioan Boț a participat în luna noiembrie a anului trecut la dezvelirea unei plăci în memoria tatălui său, renumitul prof.Ioan Boț, la Colegiul Național Mihai Eminescu Satu Mare.

Placă comemorativă pentru remarcabilul profesor Ioan Boț de la Colegiul Național Mihai Eminescu din Satu Mare

Buletin de Carei

Lasati un comentariu