Pagina principala / Opinii / UDMR – Filiala oficială a lui Victor Orban din guvernul României

UDMR – Filiala oficială a lui Victor Orban din guvernul României

Sub conducerea lui Kelemen Hunor, această formațiune care e UDMR funcționează tot mai vizibil ca o extensie politică a FiDeSz în România – o veritabilă filială informală a sistemului construit de Orban Viktor.

Declarațiile liderului UDMR, potrivit cărora „varianta mai bună este ca Orbán să-și continue munca”, nu mai sunt simple opinii politice. Ele devin poziționări clare care aliniază explicit o formațiune parlamentară din România la agenda unui lider străin, aflat într-un conflict deschis cu valorile europene și cu dependențe clare de Moscova. În paralel, mobilizarea maghiarilor din România pentru a vota FiDeSz nu este doar un exercițiu de solidaritate etnică – este un mecanism de export politic, orchestrat și susținut de Budapesta prin rețele financiare și instituționale consolidate în Transilvania.

În același timp, în România asistăm la o fractură de discurs aproape absurdă. Pe de o parte Viktor Orban este criticat constant – pentru deriva iliberală, apropierea de Vladimir Putin, blocajele privind sprijinul pentru Ucraina sau confruntările cu UE . Pe de altă parte, aceeași presă și aceiași analiști evită sistematic să discute rolul UDMR în acest ecosistem de influență.

UDMR participă la guvernarea României, beneficiază de resurse și legitimitate instituțională, dar acționează simultan ca interfață politică pentru un proiect extern. Prin finanțări direcționate, rețele culturale și economice și un discurs identitar Budapesta își menține influența asupra comunității maghiare din România, tratând-o ca pe o prelungire a propriei politici interne. Iar UDMR devine vehiculul principal al acestei strategii.

De aici apare întrebarea esențială, pe care spațiul public românesc o evită: cum este posibil ca un partid aflat la guvernare să joace simultan în două registre – loialitate declarată față de statul român și fidelitate politică față de un lider străin?

Explicațiile pentru tăcerea generalizată din spatiul public din România sunt la fel de deranjante: teama de a nu fi acuzați de anti-maghiarism, calcule politice de moment sau o comoditate intelectuală care evită subiectele sensibile.

Dacă modelul este considerat periculos pentru Europa, atunci el trebuie analizat în integralitatea sa – inclusiv prin ramificațiile sale din România. Iar UDMR este cea mai evidentă dintre ele.

În lipsa unei dezbateri oneste, România nu doar că tolerează această situație – o legitimează. Iar această legitimitate tacită riscă să transforme o anomalie politică într-o normalitate periculoasă.

sursa Romeo Couti