Arhiva pentru 7 iulie 2026
Conducerea PNL Carei a fost dizolvată
Astăzi a avut loc la Satu Mare ședința Consiliului director județean al PNL. Cu o majoritate covârșitoare, s-a decis dizolvarea conducerii organizației PNL Carei, a președintelui, pentru mai multe nereguli. Ca președinte interimar a fost desemnat Gheorghe Balazs, fost subprefect și veteran al războiului din Afganistan. Acesta va organiza
Mai multe articole
Alexia Turcu din Carei s-a calificat la Campionatul European de Atletism din Rieti-Italia
Recent a avut loc la Craiova Cupa României la atletism, competiție la care a luat parte și atleta careiancă Alexia Turcu, o sportivă cu care ne mândrim. Alexia s-a remarcat și de această dată la aruncarea discului unde cu o aruncare de 41,50 m și-a asigurat participarea la Campionatul European
Pregătiți banii careieni! Doar la Satu Mare, Tășnad sau Negrești Oaș e acces gratuit la festivalurile din oraș
Careienii sunt numai buni de plată când vor să aibă acces la evenimente similare celor organizate în Satu Mare, Tășnad sau Negrești Oaș. S-au convocat șefii din instituțiile județene de ordine pentru a se asigura că niciun careian nu va intra decât contra cost la festivalul privat din perioada
S-a deschis Tabăra Județeană de Matematică Lions ,,SOMEȘ”
Ieri, 06 iulie 2026, la Liceul Teoretic German „Johann Ettinger” a avut loc deschiderea oficială a Taberei Județene de Matematică Lions ,,SOMEȘ”. Această tabără reprezintă un eveniment anual dedicat elevilor absolvenți ai clasei a VI-a, pasionați de matematică, și care s-au remarcat
Concurs pentru directorii și directorii adjuncți de școli. Detalii
Concursul pentru directorii și directorii adjuncți de școli va avea trei probe, evaluarea competențelor, proba scrisă și interviul, conform Ordinului nr. 4.115/2026 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea și desfășurarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director
Expoziție de mașini în Parcul Dendrologic Carei. Program
Profesioniștii și pasionații din domeniul auto sunt invitați la cele mai importante evenimente dedicate industriei din regiune. Descoperă cele mai noi modele auto, vehicule electrice și hibride, utilitare. Data: 10–12 iulie 2026 Locatia: curtea castelului Károlyi. Program Expo: 12:00 – 20:00 Deschidere
Rezultate BAC 2026 la Carei
Astăzi s-au afișat rezultatele la examenul de Bacalaureat pentru sesiunea din vară 2026. Rezultatele sunt deosebit de bune față de cele obținute de absolvenții claselor a VIII-a la Evaluarea Națională. Cea mai mare medie obținută la BAC 2026 la Carei este 9,86 și aparține elevei Ionucz Eszter
Se tergiversează aflarea autorului distrugerii parțiale a unui acoperiș din Carei deși există camere de supraveghere în zonă
La data de 24 iunie 2026, între orele 11,15 și 11,45, un acoperiș de la o terasă de bloc din cartierul MVII a fost distrus cu bună știință de către anumite persoane. Bucăți de șindrilă bituminoasă au fost smulse de pe acoperiș. Intervenția promptă a proprietarului a oprit distrugerea



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei