Se legalizează petițiile anonime pentru hărțuire sexuală. Nimic despre petițiile privind discriminarea românilor prin neaplicarea Legii 154/2021
În ședința de Guvern din data de 14 august 2024 s-a aprobat un PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea articolului 7 din Ordonanța Guvernului nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor.
Nu este vorba despre Petițiile privind DISCRIMINAREA ROMÂNILOR prin aplicarea Legii 154/2021 doar pentru minoritari ci despre legalizarea petițiilor anonime privind hărțuirea sexuală.
Proiectul modifică cadrul legal privind reglementarea activităţii de soluționare a petițiilor, în scopul instituirii posibilităţii primirii unor petiţii anonime care conțin elemente din care rezultă acte de hărțuire sexuală, agresiune sexuală sau exercitarea abuzivă a funcției în scop sexual, după cum sunt prevăzute în Codul penal. Astfel, petițiile anonime sau cele în care nu sunt menționate datele de identificare a petiționarului și care se referă la cazuri de hărțuire pe criteriu de sex ori de hărțuire morală nu se clasează, ci sunt supuse analizei persoanei responsabile sau, după caz, Comisiei de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire, în conformitate cu metodologia privind prevenția și combaterea hărțuirii pe criteriu de sex, precum și a hărțuirii morale.
Dacă, în urma analizării petițiilor, rezultă comiterea unor fapte prevăzute de legea penală, de hărțuire sexuală, agresiune sexuală sau folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, persoana responsabilă, sau, după caz, președintele Comisiei de primire și soluționare a cazurilor de hărțuire are obligația sesizării de îndată a organelor de urmărire penală, în condițiile Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.
Proiectul de lege a fost aprobat și va fi transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.
Marcel Ciolacu, premierul României, a promos la Satu Mare, în data de 27 ianuarie 2024, că va rezolva problema urmașilor românilor persecutați etnic și expulzați din casele lor în 1940, români care nu au drepturi egale cu minoritarii. De 3 ani se tot amână punerea în practică a Legii 154/2021 pentru români în timp ce minoritarii beneficiază de sume lunare și majorate chiar.
VREM EGALITATE ÎN DREPTURI CU MINORITARII DIN ROMÂNIA DOMNULE CIOLACU!
SE POATE OBȚINE ELIMINAREA DISCRIMINĂRII ROMÂNILOR?
VĂ MAI BATEȚI MULT TIMP JOC DE NOI?
Daniela Ciută,
urmaș de român expulzat în 1940




Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei