,,Municipiul,, Carei este fruntaș la beneficiarii de ajutor de incluziune

• publicat la: 22 iulie 2025
,,Municipiul,, Carei este fruntaș la beneficiarii de ajutor de incluziune

După ce ani de zile au stat cu capul între umeri fără să deranjeze instituțiile care acordă ajutoare financiare de la stat, cei din conducerea Prefecturii Satu Mare au fost treziți de noile reglementări pe fondul scăderii veniturilor  la bugetul de stat și a cheltuielilor fără noimă ale guvernelor din ultimii ani.

Aflăm cu stupoare că municipiul Carei este fruntaș la beneficiarii de ajutor de incluziune din cadrul venitului minim de incluziune.

Venitul minim de incluziune (VMI) este un program social destinat sprijinirii persoanelor și familiilor aflate în situații de dificultate economică, pentru a combate sărăcia și excluziunea socială, și pentru a stimula participarea copiilor la educație

Acesta reprezintă un ajutor financiar acordat de stat, având ca scop asigurarea unui nivel de trai minim. 

Sub atenta conducere a clanului Kovacs, din 2008 încoace am ajuns  un oraș cu numeroși oameni săraci. În timp ce familia lărgită a evazionistului Kovacs a prosperat și a adunat averi, careienii au ajuns să depindă în număr mare de ajutoare de stat pentru a putea supraviețui.

Cică prefectul Altfatter ar fi dispus măsuri de control la nivel de județ pentru verificarea acordării Venitului Minim de Incluziune și reevaluarea certificatelor de încadrare în grad de handicap. Greu de crezut că va acționa prin controale la UAT Carei unde domnește clanul Kovacs, apropiații săi.

Până și categoria de municipiu este un fals  susținut de Instituția Prefectului Satu Mare pentru a se menține  numărul de consilieri locali la 19. Populația Careiului după ultimul recensământ este mai mică de 19 mii de locuitori ceea ce nu îi acordă dreptul de a intra în categoria  municipiilor.

.

Comunicat

Prefectul Județului Satu Mare, Altfatter Tamás, împreună cu subprefectul Romeo Pop și secretarul general al Instituției Prefectului, Cosmin Dorle, a convocat ieri  la sediul Instituției Prefectului o ședință de lucru cu reprezentanții principalelor instituții deconcentrate cu responsabilități în domeniul protecției sociale și al ocupării forței de muncă: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS), Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), Direcția de Sănătate Publică (DSP), Casa de Asigurări de Sănătate (CASS), dar și cu secretarul general al județului și șefa Serviciului de Monitorizare Servicii Publice Deconcentrate, Afaceri Europene şi Situaţii de Urgenţă din cadrul Instituției Prefectului.

La nivelul județului Satu Mare sunt înregistrate, în prezent, 20.504 persoane încadrate în grad de handicap, repartizate pe diverse categorii de dizabilitate: asociat, auditiv, fizic, HIV/SIDA, mental, nevăzător, psihic, somatic și sudorcitate.

Procesul de reevaluare se realizează de trei echipe de specialiști constituite la nivel județean, formate din medic specialist, psiholog și asistent social, care vor analiza, în perioada următoare, fiecare dosar în parte, inclusiv componența nominală a comisiilor de evaluare, cu respectarea strictă a normelor legale.

În ceea ce privește Venitul Minim de Incluziune, în baza de date a județului Satu Mare figurează 12.845 de beneficiari, dintre care doar 342 sunt și titulari de certificat de handicap — un procent de aproximativ 0,04%.

În paralel, potrivit evidențelor AJOFM, în județ sunt înregistrați 5.779 de beneficiari de venit minim apți de muncă, care trebuie să urmeze procedurile legale de prezentare la primărie și la AJOFM.

Refuzul participării la măsurile active de ocupare ori al acceptării unui loc de muncă conduce, potrivit legislației în vigoare, la suspendarea și, după caz, încetarea plății prestațiilor sociale.

Datele statistice arată că cele mai mari concentrații de persoane beneficiare de ajutor de incluziune din cadrul venitului minim de incluziune aflate în evidența AJPIS se înregistrează în următoarele unități administrativ-teritoriale: Socond, Săuca, Păulești, Carei, Andrid, Hodod, Terebești, Tășnad.

Ca urmare a semnalării unor posibile fraude în sistemul de acordare a beneficiilor sociale, prefectul județului a dispus demararea unor acțiuni de control în toate unitățile administrativ-teritoriale din județul Satu Mare, având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei prestațiilor sociale, precum și stabilirea veridicității aspectelor semnalate. Acțiunile vizează cu prioritate două direcții principale:

1. Verificarea acordării Venitului Minim de Incluziune, pentru a ne asigura că sprijinul financiar ajunge doar la persoanele îndreptățite.

2. Reevaluarea certificatelor de încadrare în grad de handicap, în vederea garantării faptului că acestea reflectă cu exactitate situația medicală a fiecărui beneficiar.

Lasati un comentariu