23 august 1909 – 23 august 2025. Români pedepsiți pentru că poartă tricolor românesc

“23 August 1909, Câmpeni. Zi de târg. Jandarmii unguri vânează tricolorul românesc. Arestează. Bat. Sfâșie hainele. O femeie este despuiată în mijlocul târgului. Jandarmii i-au sfâșiat ia cusută cu rosu, galben și albastru. Târgul se sparge. Sunt mulți răniți cu baioneta.”

În inima Munților Apuseni, la Câmpeni, târgul din 23 august 1909 s-a transformat într-o pagină de durere și demnitate din istoria noastră. Ziua care trebuia să fie una a bucuriei simple, a întâlnirii dintre țărani, negustori și gospodari, a devenit scena unei prigoane împotriva sufletului românesc.

Jandarmii unguri, trimiși să vâneze orice semn al tricolorului, au împroșcat cu violență asupra celor care purtau în cusături, în steaguri sau în inimă culorile roșu, galben și albastru. Ei nu s-au temut să lovească, să aresteze, să calce în picioare demnitatea oamenilor care nu făceau decât să-și poarte cu mândrie identitatea.

Iată cum este redat incidentul acesta de o sălbăticie rar închipuită în presa românească a vremii:

“23 August 1909, Câmpeni. Zi de târg. Jandarmii vânează tricolorul românesc. Arestează. Bat. Sfâșie hainele. O femeie este despuiată în mijlocul târgului. Jandarmii i-au sfâșiat ia cusută cu rosu, galben și albastru. Târgul se sparge. Sunt mulți răniți cu baioneta.”

Imaginea cutremurătoare a unei femei căreia i s-a sfâșiat ia cusută cu roșu, galben și albastru, dezbrăcată în mijlocul târgului pentru vina de a purta pe ea simbolul națiunii, a rămas adânc în conștiința românilor.

Târgul s-a spart în haos, mulți au fost răniți de baionete, sângele amestecându-se cu țărâna drumului, dar în suflete a rămas nestinsă flacăra libertății. Căci fiecare haină sfâșiată, fiecare rană, fiecare umilință a fost o dovadă că românii nu s-au lăsat striviți.

Din acea zi de foc, românii au înțeles și mai clar că tricolorul nu este doar o bucată de pânză, ci respirația însăși a neamului. Și chiar dacă puterea vremelnică a străinilor a putut bate și umili, nu a putut frânge credința că România va fi întreagă și liberă, scrie Glasul.info.

La 116 ani distanță, românul Cezar Avrămuță este arestat pentru că flutură steagul tricolor românesc în spațiul public. Momentant este încarcerat la penitenciarul Giurgiu în condiții total inumane pentru a-l determina să cedeze psihic.

În „Amintiri din casa morților”, Dostoievski descria lagărul siberian nu doar ca pe un loc de detenție, ci ca pe o mașină de zdrobit oameni.

Nu era vorba doar de ziduri și de paznici, ci de umilința zilnică, de lipsa de igienă, de disprețul constant al celor care aveau puterea.

Astăzi, la Penitenciarul Giurgiu, povestea se repetă sub alte nume și alte uniforme:

nu e doar lipsa apei calde, ci și gândacii și mizeria care fac viața insuportabilă, nu e doar izolarea celulei, ci și lipsa totală de empatie a gardienilor, nu sunt doar ușile încuiate, ci și tratarea cu superioritate, ca și cum deținuții ar fi o specie inferioară.

Exact cum scria Dostoievski, adevărata pedeapsă nu era închisoarea, ci felul în care ți se spunea în fiecare zi, prin gesturi mici și mari: „Tu nu mai ești om.”

În Rusia țaristă, asta era politica de stat.

În România europeană, e realitatea din „lagărul lui Predoiu”.

Ce s-a schimbat? Poate doar decorul.

Demnitatea e atacată la fel: prin izolare, degradare, umilire.