Ungaria, încotro?

• publicat la: 12 February 2013
Ungaria, încotro?

Ungaria are dintotdeauna un fel de nelinişte deloc specifică europenilor. Nici în cadrul fostului Imperiu Austro-Ungar, clasa politică maghiară n-a fost una cuminte. Se dovedeşte, la fel, şi în Europa unită. Cultura maghiară are punţi eterne cu a noastră. România este mult mai apropiată de Ungaria decât lasă o primă impresie. Maghiarii din România sunt foarte diferiţi de cei din Ungaria. Migrarea spre Ungaria nu este o realitate, ceea ce poate spune multe.

Politica maghiară sub impetuosul liberal Viktor Orban, o reală promisiune post-comunistă, s-a situat, an de an, tot mai mai mult spre extreme. Inclusiv spre extrema dreaptă, totul culminând cu o reconsiderare a fascismului. E greu de imaginat cum actuala clasă politică din Ungaria a transferat, la fel ca în anii ‘30, spre evrei gravele disfuncţionalităţi economice, ridicând statui torţionarilor. Dacă în urmă cu multe sute de ani, mercenarii maghiari erau plătiţi de papalitate să nu atace ţinuturile din nord ale Peninsulei, astăzi, este imposibil de înţeles tăcerea Uniunii Europene faţă de mersul lucrurilor la periferia Vienei. Anemice sunt şi reacţiile administraţiei americane pe acest subiect. Nu este exagerat a spune că Ungaria se află în plină derivă. Cu o economie afectată de criza generală, cu un antisemitism legalizat, ţara unor mari spirite ca Bartok Bela, Attila Jozsef, Imre Kertsz, Peter Esterhazy se apropie de profilul său medieval, impardonabil. Tragicele evenimente transilvane din perioada de ocupaţie din anii ’40 par să fie retrezite, repunând în discuţie o istorie, probabil, insuficient discutată, asumată de cei vinovaţi.

Chiar pe acest fond tensionat, bulversant, un dezechilibru major între ţările noastre îl cred imposibil. Cei care vor să tragă ceva folos politic din imbecilitatea unui ambasador, sau a unui guvern, respectiv partea maghiară, ar trebui să realizeze că, oricâtă inflamare ar contabiliza gestul lor, nu se va întâmpla nimic. Judeţele Harghita şi Covasna nu pot fi Kosovo, iar arbitrul României nu mai poate fi partinica Rusie. Până şi Serbia, dacă ar fi fost în UE, altfel s-ar fi “tranşat”. Nu că Europa n-ar avea în sânul său tot felul de opţiuni, însă regionalizarea a rezolvat acceptabil aceste situaţii până la stoparea oricărui diferend.

Problemele maghiarilor din România sunt, în mare, la fel ca ale românilor. Agitatorii majorităţii şi minorităţii şi-au pierdut în timp nefastul impact care i-a ţinut la suprafaţă. Greşeala aparţine politicienilor anilor ’90, care au permis, au gândit accesul în Parlament al partidelor etnice. Subiectul maghiar a fost folosit în toate modurile posibile până astăzi. Cu toate acestea, extremismul maghiar nu există decât prin instigările de la Bucureşti sau Budapesta. Autonomia aşa-zisului ţinut secuiesc reprezintă o utopie care duce administraţia în urmă cu peste 2 secole. Principalul pericol al resuscitării naţionalismului la nivelul unor gură-cască cu mâna pe drapele şi mai puţin puţin pe o carte se află în implicarea diplomaţiei, ea însăşi obosită şi vetustă în faţa noii Europe.

Nu ştiu dacă ambasadorul Ungariei trebuie expulzat. Chestiunea poate fi clarificată numai de cei care deţin informaţii suplimentare. O bună caricatură în presa românească ar fi poate suficient. Însă faptul că alţii propun ca românii din Ungaria să se radicalizeze reprezintă deja intrarea în jocul unor persoane care nu au altceva mai bun de făcut.

Am spus-o, o spun şi o voi spune neîncetat. Ardealul este inima României. Fără maghiari, însăşi România ar fi mult mai săracă. Răul făcut acestei convieţuiri, prea mult subliniată drept convieţuire, vine de la un mediu politic lipsit de performanţe. Cauza revizionismului maghiar în context românesc este una fără obiect. Dacă diplomaţia maghiară a cărei fişă de serviciu într-o ţară a UE se prezintă astfel e un semn ca Bruxelles-ul să retragă acest agresor din arealul oficial. Aceste jocuri declarative, cu imixtiuni grave, amintind de agresivitatea regimului Horthy, coboară autoritatea regimului de la Budapesta sub nivelul unor standarde.

În curând, intrăm într-un spaţiu comun, Schengen, unde nimeni nu mai poate ameninţa securitatea publică, respectul legii, legitimitatea constituţională, chiar dacă se numeşte Viktor Orban. Guvernul de la Budapesta încurajează tocmai aşa ceva, nefiind la prima lui încercare. Acesta pare să fie rezultatul politic, unicul, al activităţii UDMR.

Profitând de inerţia vieţii politice româneşti, de criza indusă de un sistem neperformant, diplomaţia maghiară încearcă să ducă problemele interne ale Ungariei în virtualul spaţiu extern. Jocul de-a românii şi maghiarii nu se va termina niciodată cât patologicul complex de superioritate nu va fi tratat cum se cuvine.

Ioan Vieru/sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu