Ambasadele din Bucureşti îşi depăşesc atribuţiile

• publicat la: 8 July 2015
Ambasadele din Bucureşti îşi depăşesc atribuţiile

Deja s-a ajuns mult prea departe cu acele comunicate venite din partea unor ambasadori la adresa problemelor ce vizează strict chestiuni interne. Există nişte principii şi protocoale internaţionale care arată limita de acţiune a unui ambasador, dincolo de care, oricînd, el poate fi expulzat dintr-o ţară fără prea multe explicaţii!

Slugărnicia oficialităţilor noastre în faţa ambasadorilor, devenită aproape lege intangibilă, a dus la situaţia în care absolut orice ambasador îşi permite să se pronunţe chiar şi faţă de „organul suprem reprezentativ al poporului”, cum este definit Parlamentul în Constituţie. Şi nu aşa, în general, ci chiar concret, asupra unor decizii luate de plen! Or, un asemenea amestec în problemele interne ale unei ţări nu veţi mai întîlni nicăieri în vreo ţară civilizată, ci doar în colonii.

Orice mi-ar spune yesmenii de serviciu, un ambasador este un banal funcţionar al unui stat, pregătit în laboratoarele diplomaţiei tocmai pentru ca, din neştiinţă sau din orgolii nesăbuite, să nu producă vreun conflict internaţional. Un ambasador, oricare ar fi el, poate să adune informaţii din ţara respectivă pe care să le trimită în ţara lui şi numai acolo se iau decizii care să se poată transforma în reacţii oficiale. În nici un caz un ambasador nu are în caietul lui de sarcini exprimarea publică a unor astfel de puncte de vedere referitoare la problemele interne ale ţării unde activează! Singurele mesaje acceptate de ţările gazdă sînt cele formale, ocazionate de sărbători naţionale, de momente tragice, cînd transmite condoleanţe în numele ţării sale şi altele de acelaşi fel. În rest, un ambasador are o prezenţă discretă.

Observăm însă la noi o atitudine incredibilă de slugărnicie faţă de orice ambasador care ne trage de urechi cînd i se scoală lui vreo idee despre politica din România.

Culmea este că şi presa de la noi, în cea mai mare parte a sa, speculează astfel de opinii venite din partea ambasadorilor străini, folosindu-le ca pe un pîrmac împotriva unuia sau altuia dintre liderii partidelor, ceea ce este absolut nefiresc. Hai să zicem că politicienii nu vor să dea rău în ochii ambasadorilor, gîndindu-se că o fi adevărat ce se spune, că ar avea nevoie de girul acestora, dar ziariştii ce obligaţii au de nu îndrăznesc să spună clar ceea ce se ştie în toată lumea: că ambasadorii n-au voie să iasă în public cu atacuri la unul sau altul dintre partidele din ţara unde ei se află cu serviciul? Dar poate că este adevărat ce se zice prin piaţă, că unii lideri de opinie din presă se duc cam des pe la anumite ambasade pentru a-şi prezenta rapoartele…

Nu e normal ca ambasadorul Olandei, de pildă, să se pronunţe faţă de o decizie a Parlamentului referitoare la arestarea unui demnitar, căci, indiferent cum l-ar chema, ambasadorul nu este un super-procuror al României! Şi e valabil chiar şi pentru ambasadorul american, norvegian sau luxemburghez. Păi, ce ar însemna ca ambasadorul României în Africa de Sud, aşa, de capul lui, să declare că noi nu sîntem de acord cu pedeapsa de 5 ani pentru campionul paralimpic Oscar Pistorius? Sau dacă ambasadorul român în SUA s-ar fi pronunţat despre decizia în cazul Bill Clinton, acuzat de sperjur? Ar mai fi stat ei pînă a doua zi la post sau ar fi fost făcuţi imediat pachet şi trimişi cu primul avion la Bucureşti?

Nu vrem să înţelegem deloc că ambasadorii sînt funcţionari de rang inferior al unor state, nu au vreo pregătire specială în vreun domeniu, ci sînt doar diplomaţi, iar limbajul diplomatic nu presupune nicidecum să-şi dea cu părerea despre deciziile unor instituţii din ţara gazdă! Ţine şi de respect, dar şi de meseria de diplomat.

Cu atît mai mult atunci cînd este vorba despre Justiţia dintr-o ţară, căci omul ar trebui să cunoască atît legile acesteia, cît şi conotaţiile politice care pot duce la abuzuri grave. De exemplu, toţi ambasadorii care s-au exprimat pe astfel de subiecte habar nu au că în Constituţia României IMUNITATEA PARLAMENTARĂ se referă doar la declaraţiile politice, iar restricţiile asupra cărora se poate pronunţa Parlamentul vizează doar percheziţia, reţinerea şi arestul, în rest orice anchetă se poate efectua fără nici o cenzură parlamentară! Cu alte cuvinte, Parlamentul nu poate opri o anchetă a procurorilor! S-a spus de mii de ori acest lucru, iar ambasadorii o ţin langa că Parlamentul împiedică Justiţia să-şi facă treaba! Ce naiba, e chiar aşa de greu de văzut că, prin arestarea cu cătuşe zornăite la TV, se urmăresc deseori scopuri politice clare?

Ce se prefac, însă, că nu ştiu ambasadorii este faptul că la noi se deschid dosare penale pentru fapte de drept comun unor persoane care trebuie să fie pedepsite pentru atitudinea lor politică! Este imposibil să nu fi aflat ei ce ştie toată lumea pe aici, că deseori se folosesc dosare pentru a-l determina pe un politician să treacă de la un partid la altul sau să-şi ţină gura. În astfel de cazuri trebuie să intervină cenzura parlamentară, căci acesta este motivul pentru care Constituţia prevede acest filtru la arestarea unui parlamentar, ca nu cumva să se facă abuzuri în numele legii. Îşi imaginează cumva domnii ambasadori că va veni vreodată un procuror să-i spună unui parlamentar că i-a deschis dosar penal pentru ce a spus în Parlament? Nu cred eu ca ei să fie atît de naivi….cotidianul.ro

Lasati un comentariu