Invitaţie la Teatrul de Nord. Cabinierul

• publicat la: 5 June 2017
Invitaţie la Teatrul de Nord. Cabinierul

Marţi 6 iunie 2017 de la ora 19,00 sunteţi aşteptaţi la sala mare de la  Teatrul de Nord Satu Mare pentru a urmări piesa Cabinierul de Ronald Harwood.

Regia artistică: Ovidiu Caița

Scenografia: Alexandru Radu

Light design: Lucian Moga, Alexandru Dancu

Peruchier: Marius Reitter

 Distribuția:

Domnul – Radu Botar

Norman – Ciprian Vultur

regizor tehnic: Botos Enikő

sufleur: Yvette Princz

sunetiști: Vlad Giurge, Gabriel Koka

lumininiști: Ioan Iluță, Ciprian Fogaș

afiș: Maria Botar

foto: Cristian Gătina

Nu mă aștept ca cineva să mai vină azi la teatru doar ca să vadă două ore din agonia unui actor decrepit, într-un teatru mutilat, aflat la capătul unei lumi în agonie. Cred că suntem în fața unui text despre descompunere și destrămare, frici organice și esențiale ale fiecăruia dintre noi. Și despre asta am încercat să vorbim, fiecare în felul în care am avut curajul să ne descoperim. Sigur că, în același timp, spectacolul pune în discuție sensul artei, al teatrului, în perioade incerte pentru societate. Punem întrebări despre statutul artistului și relația lui cu lumea. Dar nu acesta este scopul principal al demersului nostru. Dincolo de lumea din culise, pe care publicul nostru o poate găsi interesantă, spectaculoasă, unică (în același timp, meschină și sordidă) încercăm să găsim ce aparține fiecăruia dintre spectatorii noștri, ce-i mișcă și ce-i face să se întoarcă reflexiv asupra propriilor vieți.

Ovidiu Caița, regizor

Doi ani şi jumătate ca să mă întâlnesc cu… ”Domnul”… Doi ani şi jumătate ca să descopăr dimensiunea cosmică a ceea ce umili actori încercăm, în lumina crudă a reflectoarelor şi în privirea uneori circumspectă a spectatorului, să arătăm pentru ce ardem, pentru ce ne scurtăm viaţa seară de seară, cu bună ştiinţă, pentru ce există Daimon şi Dumnezeu într-o unitate perfectă care ţine de focul creaţiei mereu aprins, fiindcă întotdeauna se va găsi un nebun Prometeu care să moară dăruind acest foc dimpreună cu ficaţii săi, vulturului.

Doi ani şi jumătate pentru ca din această întâlnire cu ”Domnul” să înţeleg că oamenii, în profunzimea lor, nu se schimbă niciodată, fiindcă nu poate fi clintit ceea ce nu poate fi clintit. Că umilinţa şi chinul creaţiei rămâne o realitate, că nepăsarea şi dispreţul unora pot fi distrugătoare ca un bombardament aerian…

Însă, până la urmă, viaţa, a mea, a ta, a altuia, este doar un drum, o cărare; fie că e de la pământ spre cer ori invers, fie că e doar o întortocheată deplasare, ezitantă, de la sacru la profan spre a sfârşi într-o cadă cu apă (caldă, rece?) întru veşnica odihnă a sufletelor scoase la uscat. Şi cui îi pasă?

Radu Botar, actor

 

Buletin de Carei

Lasati un comentariu