Şedinţa Consiliului Local Carei. Jonglerii cu declaraţiile pentru a motiva comasarea unor şcoli

• publicat la: 23 ianuarie 2018
Şedinţa Consiliului Local Carei. Jonglerii cu declaraţiile pentru a motiva comasarea unor şcoli

Ce are de ascuns cineva de ţine cu tot dinadinsul să inducă în eroare opinia publică?  Jalnic mod de a justifica o comasare de 2 şcoli dintre care una are 701 de elevi iar alta 891 în condiţiile în care celelalte au sub 500 de elevi. Am ascultat câteva afirmaţii contradictorii la şedinţa CL Carei din 23 ianuarie 2018…ba aparţine Inspectoratului şcolar iniţiativa comasării ba conducerilor şcolilor….dar oare a cui a fost de fapt iniţiativa şi în ce scop a fost lansată?

În cadrul şedinţei CL din data de 23 ianuarie 2018, a fost supusă aprobării reţeaua şcolară pentru anul 2018-2019.

Înainte de a se trece la votarea reţelei şcolare modificate faţă de anii precedenţi, consilierul Ilie Ciută a cerut câteva detalii despre motivele care au stat la baza adoptării acestei decizii de comasare a 2 dintre cele mai importante şcoli careiene.

,,Această discuţie este demult…iniţiativa aparţine Inspectoratului Şcolar …o şcoală trebuie să aibă 24 de clase şi un anumit număr de elevi dar numărul copiilor e mult sub cel dinaintea anilor 90.În Carei termină în jur de 200 de elevi clasa a opta…sunt 10 şcoli în oraş şi 3 centre bugetare…….s-au înţeles conducerile celor 2 şcoli să se unească….au fost şi discuţii între ei dar au înţeles că nu e altă cale pentru o şcoală puternică…după părerea mea sunt prea multe şcoli în oraş…,, a  specificat primarul Kovacs în intervenţia sa.

Au mai fost intervenţii legate de soarta personalului nedidactic dar  primarul a menţionat că Inspectoratul şcolar  a confirmat că nu vor fi disponibilizări.

Surprind din nou afirmaţiile primarului Kovacs care susţine la început că iniţiativa comasării aparţine Inspectoratului şcolar judeţean dar în adresa  sosită de la Inspectorat se arată clar că avizul este acordat în urma adresei 17186 din 7 decembrie 2017  venite de la Primăria Carei.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului şcolar judeţean confirmă într-o discuţie telefonică de la ora 14,40  faptul că iniţiativa vine de la Primăria Carei  şi doar aprobarea  solicitării de comasare  le aparţine.

Potrivit directorului Zsido Sandor de la Liceul Teoretic Carei, prima discuţie despre comasare a apărut în anul 2007 când  se puteau accesa proiecte în valoare de 3 milioane de euro pentru reorganizări şi constituiri de centre şcolare. Discuţiile  actuale despre comasare au fost iniţiate în urma intenţiei inspectoratului şcolar de desfiinţare a clasei profil filologie şi a celor de clasa a V-a.  În contextul în care aceste clase  au fost  recent aprobate a funcţiona în continuare la Liceul Teoretic nu ar mai fi nevoie de comasare dar…..adresa oficială a Primăriei a fost lansată din 7 decembrie 2017.

Pentru comasare au votat 15 din cei 16 consilieri prezenţi la şedinţă, abţinerea aparţinând consilierului Ciută.

Din toamnă, Şcoala Gimnazială nr.3 se va numi Liceul Teoretic. O iniţiativă similară de comasare a fost propusă de primar în noiembrie 2016 pentru ca Şcoala Vasile Lucaciu să fie absorbită de Colegiul Tehnic Iuliu Maniu dar părinţii elevilor de la Şcoala Vasile Lucaciu au semnat în cadrul şedinţelor convocate tabele prin care îşi exprimau dezacordul.

 

 

 

Lasati un comentariu