Școală de vară la Oradea pentru copii din comunitățile istorice românești, dedicată Centenarului Marii Uniri

• publicat la: 3 august 2018
Școală de vară la Oradea pentru copii din comunitățile istorice românești, dedicată Centenarului Marii Uniri

 În perioada 29 iulie-4 august, la Oradea are loc Școala de vară, dedicată Centenarului Marii Uniri. Manifestarea își propune promovarea identității naționale pentru copiii români din Republica Moldova, Ucraina și Ungaria, prin cunoașterea și aprofundarea elementelor definitorii ale istoriei românilor.

Programul cuprinde cursuri dedicate temei Marii Uniri, susținute de specialiști ai Muzeului Țării Crișurilor, ai Universității din Oradea și ai Universității ,,Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca, o excursie de documentare în Țara Beiușului, la Muzeul Unirii din Alba-Iulia și vizite la Muzeul Țării Crișurilor și Muzeele Memoriale ,,Iosif  Vulcan” și ,,Ady Endre”.

Cursurile au loc la Muzeul Memorial ,,Aurel Lazăr” din Oradea, locul în care, la 12 octombrie 1918, s-a semnat Declarația de Autodeterminare a Românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș cu scopul de a afirma dreptul națiunii române la autodeterminare, precum și la ideea convocării Adunării Naționale.

Tabăra, dedicată copiilor din comunitățile istorice românești, este organizată de Institutul ,,Eudoxiu Hurmuzachi” pentru românii de pretutindeni, instituție aflată în subordinea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor.

Lasati un comentariu