Careiul, municipiu doar cu numele

• publicat la: 18 mai 2010
Careiul, municipiu doar cu numele

În această lună, la Tăşnad, se dă în folosinţă un bloc ANL cu 31 de apartamente. Astfel, orăşelul egalează municipiul Carei la numărul de asemenea clădiri. În Negreşti Oaş sunt,  în acest moment, 126 de locuri de muncă vacante, în Satu Mare 212, iar în Carei…doar cinci!

Titulatura de municipiu, pe care o deţine Careiul, pare, pe zi ce trece, doar o diferenţiere administrativă. Superioritatea faţă de alte localităţi, considerate doar oraşe, sau chiar comune, e invizibilă, fie că privim din perspectiva investiţiilor, din cea a nivelului de trai, sau a oportunităţilor de afaceri.

Oraşul Tăşnad va da în folosinţă, în această lună, un bloc ANL. Prin această investiţie tăşnădenii ne vor egala la numărul de construcţii ANL, pentru că, aşa cum bine ştiţi, în Carei există un singur bloc ANL. Comparaţia devine chiar mai nefavorabilă dacă e să privim localităţi precum Salonta, Marghita, unde există trei, respectiv cinci blocuri ANL, sau dacă luăm în calcul că în judeţul Satu Mare există chiar şi comune care deţin câte un bloc ANL.

Lipsa de impact a titulaturii de municipiu, în viaţa de zi cu zi a locuitorilor din Carei, se regăseşte şi în cea ce priveşte locurile de muncă disponibile. În municipiul Satu Mare, în momentul de faţă sunt 212 locuri de muncă vacante, în oraşul Negreşti Oaş nu mai puţin de 126, iar în municipiul Carei…doar cinci, conform datelor oferite de AJOFM.

P.S.

comentarii

de vasile la 18 mai 2010 - 11:43

Definitia termenului „municipiu” presupune un „oraș mare care se impune prin importanță deosebită în viața economică, socială, politică și cuturală a statului, având o administrație proprie”.

Carei:

– mare nu e;
– viata economica nu are. Cu toate marile fabrici inchise, fara nici un investitor care sa atraga bani externi (nu sa ii exporte, precum supermarketurile)
-viata sociala aproape de zero, cauza o fi lipsa locurilor de munca, deci lipsa banilor;
– viata politica…? :)))
– viata culturala bunicica dar cu mare dezinteres din partea populatiei.. ciudat
– nu cinema!
– nu parcari
– nu muzee
– nu transport bun
– nu nivel de trai cu speranta la mai bine

In strainatate multe comune sunt mai dezvoltate decat acest mic municipiu. Din pacate abia ca isi merita titlul de oras. Trist, dar asta e rodul proastei administrari de care a avut parte cat si a pozitiei geografice nefavorabila pentru incadrarea intr-o tara pentru care conteaza doar ceea ce e aproape de centru, adica Bucuresti.

de daciafan la 18 mai 2010 - 18:18

jale cu J

de Gabi la 23 mai 2010 - 06:20

Adevarat…Dar e si vina noastra,mereu au fost votati oamenii care nu aveau ce carmui acest oras!Cu toate ca s-a stiut si despre actualul primar ca are impozite si datorii la stat,ca a falimentat fime,a fost ales!Sa fie oare de vina NUMELE,care pentru multi din conationalii nostri conteaza?Atunci ne meritam soarta pentru ca nu facem decat sa privim de pe margine si stam mereu cu mainile incrucisate,chiar si atunci cand ar trebui sa mergem la vot!Cum sunt conducatorii de la nivel central asa sunt si cei de la nivele municipale!Sa traiti bine!Iar in ceea ce priveste Bucurestiul aveti dreptate,totul se invarte in jurul acestui oras!Si stiti de ce?Acolo sunt doua milioane de alegatori,practic acolo se face imparteala ciolanului”,iar bietilor”nostri guvernanti le este frica sa nu se mai regaseasca pe listele electorale.Asta e fratilor,pestele de la cap se impute!

de Mihai la 23 mai 2010 - 06:40

;

de Attila la 3 iunie 2010 - 08:14

Da, Gabi, pestele de la cap se impute, dar de la coada se curata!

de Attila la 3 iunie 2010 - 08:25

Lui Vasile
Mai intai suferim noi datorita incompetentei guvernantilor atat centrali cat si locali. Totusi, in Carei e o situatie aparte: pe vreme de criza salariile in primarie cresc si ajung la o medie de 840 de euro. Nu cred ca sunt multe primarii in tara cu asemenea medie salariala.
Pozitia geografica nu are importanta pe care i-o acordati, domnule Vasile : nu uitati ca exista o asemenea autonomie locala incat primarul poate face cam tot ce vrea daca are sustinerea consiliului local. Ca urmare, lipsa investitorilor nu trebuie reprosata Bucurestiului, ci chiar actualului city manager (fostul primar Beko)care, probabil cointeresat de fosta firma Phoenix, s-a opus intrarii in oras a oricarui investitor. De ce? Pentru ca, prin crearea de locuri de munca ar fi spart monopolul „Phoenix”ului. Ce interes avea Phoenix? Ghici!? Lipsa de locuri de munca mentinea pretul fortei de munca foarte scazut, astfel incat angajatorii puteau plati fara probleme salarii de 3, 4, 6 milioane vechi si nu erau amenintati de pretentii de crestere a salariului. Oare de ce s-a facut fabrica aia de mobila la Foieni si nu la Carei? Credeti ca primaria Carei nu a avut nimic de-a face cu decizia firmei respective de a amplasa fabrica la Foieni?!
Mai ganditi-va!

de Attila la 3 iunie 2010 - 08:38

Sigur ca numele si apartenenta la UDMR au facut decisiva alegerea sa ca primar. Cu un procent de circa 48 etnici maghiari si cu 80-90% dintre cei cu drept de votat votanti ai UDMR, ce v-ati fi asteptat doamna sau domnule Gabi? Cu atat mai mult cu cat voturile etnicilor romani s-au divizat permanent intre principalele (secundarele si chiar tertiarele) partide politice. Chestiunea alegerii primarului nu poate iesi inca din tiparele considerentelor etnice. Nu conteaza cat de bun este, cat de pregatit sau cat de apropiat de oameni este, ci daca este de-al nostru (cu sau fara tulipan). Pana nu vom trece peste aceste prejudecati, toti careienii vom avea de suferit ca urmare a incompetentei celor care ne conduc. Avem exact ce am votat : un conducator politic preocupat de interesele personale, care ia decizii dupa cum ii dicteaza nevoile materiale.
Mai are rost sa reamintim recenta tevatura cu ruta de aprovizionare pentru Kaufland, iar aprobarea pentru aprovizionare pe strada Albinelor fusese data inca din februarie sau martie de catre acelasi primar (Kovacs), caruia ii pasa de nevoile careienilor cam cat imi pasa mie de pata rosie de pe Jupiter.

de Attila la 3 iunie 2010 - 08:40

O precizare: In Carei chestiunea alegerii primarului nu poate iesi inca din tiparele considerentelor etnice.

Lasati un comentariu