Cum a vrut Guvernul Boc să “naţionalizeze” pensiile private

• publicat la: 9 noiembrie 2010
Cum a vrut Guvernul Boc să “naţionalizeze” pensiile private

În cadrul negocierilor cu Fondul, cabinetul Boc a cerut permisiunea FMI şi a CE de a renunţa la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II)

Adevăratul motiv al discuţiilor aprinse dintre FMI şi Comisia Europeană, pe de o parte, şi Guvernul român, pe cealaltă, nu a fost OUG 50, aşa cum a părut în urma declaraţiilor publice, ci dorinţa cabinetului Boc de a „naţionaliza” pensiile private, respectiv de a renunţa la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II), după cum au declarat pentru gândul surse participante la discuţiile oficiale. Guvernul a explicat că este nevoie de această măsură pentru a suplimenta fondurile alocate anul viitor investiţiilor.

„Răspunsul FMI şi al CE a fost că cererea Guvernului României este inac-ceptabilă. Atât Fondul cât şi Comisia însă au acceptat ca fondurile destinate investiţiilor să fie alocate, prin buget, în prima jumătate a anului. În cazul în care banii vor fi cheltuiţi cum trebuie, cei doi parteneri externi s-au angajat să ajute Guvernul să suplimenteze aceste fonduri şi pentru al doilea semestru din 2011”, au declarat pentru gândul surse oficiale participante la discuţii. O decizie similară a fost luată în Ungaria, de către guvernul condus de Viktor Orban, care a anunţat renunţarea la sistemul de pensii private obligatorii (Pilonul II), pe o perioadă de 14 luni. Din contribuţiile de asigurări sociale (CAS) de 9,5% datorate de către salariaţii din Ungaria, 8% sunt transferaţi în conturile fondurilor de pensii obligatorii. Măsura ar fi urmat să aducă un surplus bugetar de circa 150 de milioane de euro lună de lună. Renunţarea la Pilonul II ar fi afectat peste 5 mil. de persoane

Dacă propunerea Guvernului de la Bucureşti ar fi fost pusă în practică, statul român ar fi obţinut prin renunţarea la Pilonul II circa 370 de milioane de euro pe an, prin redirecţionarea celor 2,5% din venitul brut al angajaţilor de la pensiilor private obligatorii către bugetul statului.

Economiştii susţin că, dacă ar fi fost pusă în practică, cererea Guvernului ar fi avut un impact dramatic asupra celor 5,1 milioane de români care cotizează acum la acest sistem de pensii. „Din punctul de vedere al celor care lucrează acum impactul ar fi fost unul dramatic şi nu este nicio exagerare. Peste 15-20 de ani s-ar fi ajuns în situaţia ca, dată fiind structura vârstelor din România, să nu fie suficienţi bani pentru a le oferi angajaţilor de astăzi, viitori pensionari, un venit garantat decent doar prin sis-temul de pensii de stat”, a declarat pen-tru gândul Radu Crăciun, director de investiţii Eureko Pensii. „Este foarte clar: sistemul de stat nu poate peste 15-20 de ani să furnizeze beneficiarilor pensii decente. Este nevoie de pensiile private, fie că este vorba despre Pilonul II sau III, pentru a compensa, pe termen lung, acest lucru”, a adăugat el.

Reprezentanţii sistemului de pensii private din România susţin că actuala contribuţie către Pilonul II, de 2,5% pe lună, este şi aşa prea mică pentru a garanta un venit satisfăcător după ieşirea la pensie. În momentul de faţă peste 5,1 milioane de români au conturi de pensii private obligatorii, valoarea totală a banilor strânşi din 2007 până în prezent fiind de aproape un miliard de euro.

Alţi economişti, cum ar fi Matei Păun, managing partner BAC Investment, atrag în acelaşi timp atenţia că intervenţiile FMI şi al CE în deciziile interne ale României încep să fie din ce în ce mai dese. „Merită subliniat că, indiferent că este o idee bună sau nu, aceasta nu este treaba FMI. De fiecare dată Fondul şi Comisia au declarat că pe ei îi interesează respectarea anumitor indicatori macroeconomici şi că felul în care România respectă aceste praguri este în totalitate în curtea Guvernului”, ne-a declarat el.

Bugetul pe 2011 aşteaptă Legea Salarizării

Bugetul pe anul viitor este definitivat, după cum a anunţat luni ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu. Există însă o problemă: Legea Salarizării încă nu a fost adoptată. „Am finalizat bugetul, aşteptăm Legea Salarizării unitare, este încă în negocieri”, a declarat Ialomiţianu înaintea şedinţei BPN al PDL care a avut loc luni. Conform Strategiei Fiscale, bugetul pe anul viitor a fost fundamentat pe o creştere economică de 1,5% din PIB, un deficit bugetar de 4,4% din PIB şi cheltuieli de personal în scădere.

sursa  Gândul

comentarii

de wasabi la 15 noiembrie 2010 - 17:22

bun baiat Victor Orban asta in orice caz mai hatarat decat Boc al nostru… noi trebuie sa cerem voie pentru orice..

Lasati un comentariu