Expoziţie de Mărţişoare

• publicat la: 2 martie 2011
Expoziţie de Mărţişoare

Elevii claselor aII-a C şi  a III-a A , îndrumaţi de învăţătoarele Lenuţa Lascovici şi Terezia Vezentan au realizat cu drag mamelor, surorilor şi bunicilor,  frumoase mărţişoare pentru a duce mai departe obiceiul ce vine din moşi strămoşi.

Mărtişoarele au fost confecţionate din deşeuri, fire de lână şi cocă obţinută din făină, sare şi apă. Strădaniile copiilor nu au fost in zadar.Rodul muncii lor a dus la realizarea expoziţiei de mărţişoare,admirată de toată şcoala şi de părinţii prezenţi.

Impletirea celor două culori simbolizează regenerarea vieţii, iar scopul purtării “Mărţişorului” este de a da ce-i stă in putere: frumuseţe, veselie şi sănătate, cinste şi iubire.

Ca să păstrăm tradiţia, mărţişorul trebuie purtat ca pe un lucru deosebit, nu ca pe o podoabă, ori o jucărie. El se poartă de la 1 Martie până când se arată semnele de biruinţă ale primăverii,adică până se aude cucul cântând, până infloresc cireşii, până vin berzele sau rândunele. După aceea, mărţişorul nu se aruncă, ci se leagă de un trandafir sau de un pom inflorit, ca să ne aducă noroc.

Să ducem mai departe acest străvechi obicei, confecţionând mărţişoare pentru toţi cei dragi nouă!

sursa  Şcoala Generală nr.1

comentarii

de o mamica la 2 martie 2011 - 19:06

si eu am primit un martisor facut manual si multumim doamenlor invatatoare pentru cum se ocupa de copii nostri!

Lasati un comentariu