Arhiva pentru mai, 2011
Putem solicita containere pentru moloz
Sala de şedinţe a consilierilor locali ,de la Primăria Carei, a găzduit miercuri, 11 mai,o nouă întâlnire a cetăţenilor cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Satu Mare. Nici de această dată întâlnirea nu a suscitat un interes deosebit din partea careienilor . Au fost prezenţi doar cei ale căror probleme nu au putut fi rezolvate
Mai multe articole
Spune-ţi părerea despre piesele de schimb auto
Consiliul Concurenţei este interesat de opinia consumatorilor – beneficiari ai serviciilor de întreţinere/reparare automobile – cu privire la piaţa pieselor de schimb pentru automobile. În acest sens, autoritatea română de concurenţă va efectua, până la data de 15 august, un sondaj
Pele propune noi reguli in fotbal
Brazilianul Pele vine cu două propuneri despre care susţine că vor imbunătăţi fotbalul. Fotbalistul care a marcat peste 1.000 de goluri in cariera vrea ca aut-ul să fie executat cu piciorul şi mai puţini jucători in zid la loviturile libere. „Cea mai mare problemă pe care o avem sunt
Unde s-au dus banii Poştei?
După ce a adunat pierderi de 70 de milioane de euro în ultimii doi ani, conducerea face cadou poştaşilor concedieri şi tăieri salariale. Declinul Poştei Române a fost consfinţit de fostul manager general, Dan Mihai Toader. Procurorii l-au „premiat” pe acesta pentru performanţele
Campionatul naţional al juniorilor E pe teren redus
Campionatul naţional al juniorilor E (jucători născuţi după 01.01.2000) la fotbal pe teren redus este organizat de către Departamentul Juniori din cadrul Federaţiei Române de Fotbal . Faza zonală se desfăşoară la Carei pe stadionul VICTORIA, in organizarea CSS-KINDER CAREI, in colaborare
Înfrângere categorică
Miercuri,in etapa a 26-a ,Victoria Carei a primit vizita liderului seriei Someşul Oar.Dacă pe plan local asistenţa a fost destul de scăzută, maxim 200 de spectatori, echipa oaspete a fost incurajată frenetic pe toată durata meciului de o galerie numeroasă dotată cu toată recuzita.
Cum apar în vise problemele legate de bani
Problemele financiare din ultimii ani au dus la o creştere a numărului viselor legate de bani, iar formele în care apar acestea sunt destul de variate. Mai ales dacă adormi cu gândul la bani, cu griji determinate de aceştia, este foarte probabil să şi visezi ceva care are legătura cu ei si asta
Carei BestFest
Carei BestFest este o manifestare artistică ce înlocuieşte Primăvara Culturală Careiană şi reprezintă o succesiune de evenimente realizate în mare parte tineri artişti careieni. Muzică, sport, expoziţii, literatură, teatru, un târg al asociaţiilor şi instituţiilor de învăţământ
Expo-EUROPA la Carei
O expoziţie inedită a fost realizată de Direcţia de Cultură împreună cu şcolile din oraş care au participat fiecare cu câte un numar de 4 planse reprezentând patru ţări diferite. „Ideea a fost
ACASĂ…la MACONDO
Teatrul de Curte şi Cameră MACONDO vă invită la premiera spectacolului ACASĂ. Scenariul, interpretarea şi înscenarea îi aparţin lui Paul Sarvadi. Reprezentaţiile au loc în 16, 17, 18 şi 19 mai, de la ora 20.00, pe strada Rakoczy Ferenc, numărul 9, din Carei, de la ora 20.00. Pentru informaţii



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei