Preţurile vor mai creşte cu 10-12% în următoarele două luni

• publicat la: 9 mai 2011
Preţurile vor mai creşte cu 10-12% în următoarele două luni

Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, spune că în următoarele două luni vor mai creşte preţurile la alimentele procesate, la carne, însă la zahar şi ulei ar trebui să se plafoneze.

„În ultima perioadă preţul la carne, pe segmentul producţiei primare a crescut cu 20%, pe fondul scumpirii cerealelor, însă la consumatorul final această majorare se va traduce într-un preţ mai mare cu 7-8%”, spune Sorin Minea, preşedintele Romalimenta, invitat la emisiunea „După 20 de ani” de la Pro TV. El spune că întâi a crescut preţul la cereale, iar abia la câteva luni s-a majorat şi preţul cărnii.

El adaugă că la ulei şi la zahar preţurile nu ar trebui să mai crească, iar la pâine să rămână la acelaşi nivel. „Pentru că vine sezonul cald, la legume şi fructe ar trebui să scadă. În schimb, dacă vorbim despre alimentele procesate, acestea vor fi mai scumpe cu circa 10-12% în următoarele două luni”, arată Minea.

Adrian Rădulescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, invitat şi el la emisiune, spune că, în ultimele luni, cartofii s-au scumpit din cauza cererii şi ofertei. „Pentru ca un kilogram de cartof importat costa 0,7 bani sau un leu, producătorul român nu voia nici el să dea aşa ieftin, aşa că mulţi au renunţat practic să cultive”, afirmă el. Rădulescu spune că anul acesta suprafaţa cultivată ar putea să crească pentru că mulţi sunt atraşi de preţul mare cu care se vând aceştia.

După ce anul trecut cartofii s-au scumpit cu 45%, în numai două luni „a doua pâine a românilor” s-a scumpit cu 17%, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Acum, un kilogram de cartofi se vinde cu 3 sau 3,5 lei.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu