Intenţia PDL de a permite funcţionarilor publici să candideze–o nouă tehnică de perfecţionare a furtului în alegeri

• publicat la: 5 ianuarie 2012
Intenţia PDL de a permite funcţionarilor publici să candideze–o nouă tehnică de perfecţionare a furtului în alegeri

USL se opune proiectului de lege prin care PDL doreşte să elimine obligativitatea ca funcţionarii publici din posturi de conducere să îşi dea demisia din funcţie dacă vor să candideze în alegeri. Aceasta este o lege cu dedicaţie pentru clientela de partid, pentru funcţionarii numiţi pe criterii politice si o actiune prin care este politizata din nou administratia publica.

Asistăm la o nouă încercare din partea actualei puteri de a schimba legile în funcţie de propriile interese politice şi electorale. După ce a politizat întreg aparatul administrativ, acum, coaliţia de guvernare doreşte să folosească în mod direct, fără niciun fel de jenă, instituţiile statului în confruntarea electorală. Este o încercare de a legaliza statul-captiv, adică statul care este folosit în interesul celor aflaţi la guvernare.

Prin acest proiect de lege, PDL doreşte să permită funcţionarilor publici numiţi politic în posturile de conducere să folosească instituţiile pe care le conduc în campania electorală. De asemenea, se doreşte subordonarea tuturor angajaţilor din instituţiile respective şi forţarea lor să-şi susţină în alegeri superiorul ierarhic, sub ameninţarea pierderii locului de muncă. În acest fel, funcţionarii publici devin agenţi electorali şi nu un corp de elită aflat în slujba cetăţeanului. Acest proiect de lege reprezintă un adevărat pericol pentru funcţionarii publici de carieră.

Aceasta este o dovadă suplimentară că avem de-a face cu o putere discreţionară, care este în stare să treacă peste orice pentru a se menţine la guvernare. PDL şi complicii săi ce compun coaliţia majoritară pregătesc un nou instrument pentru perfecţionarea furtului în alegeri.

USL se opune acestui proiect de lege şi atrage din nou atenţia asupra derapajelor actualei puteri de la democraţie şi de la principiile bunei guvernări. În acord cu societatea civilă, care a susţinut în permanenţă depolitizarea administraţiei, USL respinge orice tentativă de transformare a aparatul administrativ într-o sursă de venituri pentru clientela politică şi într-o resursă electorală pentru cei aflaţi temporar la guvernare.

comunicat

comentarii

de TRAIASCA REGELE !!! la 6 ianuarie 2012 - 13:47

ce EXCROCI portocalii.

Lasati un comentariu