DNA Satu Mare are un nou şef

Ciprian Florin Man a fost învestit în funcţia de procuror şef al Biroului Teritorial Satu Mare din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea. Numirea a fost făcută la propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie de către Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care a hotărât învestirea procurorului şef Ciprian Florentin Man începând cu 19 iunie, pe durata a trei ani de zile.
“Man Ciprian Florentin a fost învestit în funcţia de procuror şef al Biroului Teritorial Satu Mare din cadrul Serviciului Teritorial Oradea, începând cu data de 19 iunie 2012. Domnul Man Ciprian Florentin are o vechime ca magistrat de peste opt ani, fiind absolvent al Institutului Naţional al Magistraturii. În perioada august 2006 – decembrie 2010 a îndeplinit funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. De la data de 1 decembrie 2010, domnia sa îşi desfăşoară activitatea ca procuror în cadrul DNA, Serviciul Teritorial Oradea – Biroul Teritorial Satu Mare, iar de la data de 1 ianuarie 2012, a fost delegat în funcţia de procuror şef al aceluiaşi birou”, se arată într-un comunicat de presă.

comentarii
de Man la 28 februarie 2013 - 17:15
Acesta este o Rusie si o rămas a justiției. Felicitări părinților pentru așa exemplar. Sa va fereasca bunul Dumnezeu de așa imputit. Tata se poate ,, mândri ,, cu așa Jung.
de doki la 24 ianuarie 2014 - 00:20
DESPRE PILE CUNOSTINTE RELATII, A-TI AUZIT?