Ministrul ungar al Culturii, implicat în iniţiativa reînhumării poetului Jozsef Nyirö, a demisionat

• publicat la: 14 iunie 2012
Ministrul ungar al Culturii, implicat în iniţiativa reînhumării poetului Jozsef Nyirö, a demisionat

Ministrul secretar de stat ungar responsabil de Cultură Geza Szocs, un etnic maghiar de origine română, a demisionat miercuri, în contextul implicării sale în iniţiativa privind reînhumarea la Odorheiu Secuiesc a controversatului poet Jozsef Nyirö, relatează AFP.

Demisia intervine în contextul în care politicile culturale ale Guvernului Viktor Orban sunt criticate vehement, atât în Ungaria, cât şi în mediile culturale internaţionale.

„Multe lucruri mă fac să mă schimb şi să intru în slujba unor valori pe care le consider importante, în alte condiţii”, a explicat Géza Szöcs în scrisoarea de demisie. Poetul în vârstă de 59 de ani face parte din comunitatea  maghiarilor originari din România.

Opoziţia din Ungaria a salutat demisia: „Géza Szöcs este un om politic fără greutate care părăseşte Guvernul. Mandatul său a fost marcat de scandaluri, de numiri politice în lumea teatrului şi operei”, a reacţionat formaţiunea de stânga Coaliţia Democratică (DK). „Au fost publicate mai puţine cărţi în mandatul său, angajaţii muzeelor au fost concediaţi, iar producţia naţională de filme a fost practic blocată”, adaugă DK.

Géza Szöcs fusese criticat dur pentru reducerile bugetare în domeniul cultural şi pentru numirea unei personalităţi apropiată de extrema-dreaptă la conducerea unui teatru important din Budapesta.

În plus, Géza Szöcs a avut iniţiativa reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale scriitorului maghiar Jozsef Nyirö în Transilvania, deşi acesta colaborase cu naziştii unguri în al II-lea Război Mondial.

Imediat după demisie, premierul Viktor Orban i-a cerut lui Géza Szöcs să devină consilierul său pe probleme culturale.

sursa ziare.ro

Lasati un comentariu