O descoperire ştiinţifică epocală, ce ar putea salva România

• publicat la: 20 septembrie 2012
O descoperire ştiinţifică epocală, ce ar putea salva România

Chiar aşa: afirmaţia din titlu, oricâtă prezumţie ar conţine, datorită noutăţii ei absolute, are, totuşi, destul temei. Oamenii de ştiinţă au descoperit implantul care, fixat într-o anume zonă a creierului, vindecă demenţa! Altfel zis, ceea ce vitregeşte natura îndreaptă miraculos tehnologia şi ştiinţa.

Să ne bucurăm, deci, sperând că respectivul implant va fi cât mai repede lansat pe piaţa anomiilor ideologice şi comportamentale din România, prea ades instalate în căpăţânile unora. Astfel, va exista posibilitatea reală a vindecării unei afecţiuni grave, cu consecinţe la fel de grave pentru realitatea socio-politică a societăţii româneşti actuale. Iată, de pildă, doar câteva exemple de demenţă efectivă ori simptomatică ce ar putea fi eradicate prin transpunerea în viaţă a epocalei descoperiri:

– Demenţa de a declara drept lovitură de stat o acţiune parlamentară, constituţională, trâmbiţând-o, picurând-o ca o otravă în urechile Europei!

– Demenţa întoarcerii pe scaunul prezidenţial la bucatele „grase” după ce 7,5 milioane de cetăţeni ţi-au prescris doar „meniuri” de post!

– Demenţa „indusă” a promovării proiectelor europene cu scrisori de garanţie false!

– Demenţa pretenţiei de a-ţi lua ţara înapoi, după ce ai furat-o ca-n codru!

– Demenţa de a flutura cu totul nemotivat titulatura de „România dreaptă” întemeiată, încă din start în manieră proprie, adică printr-un furt grosolan!

– Demenţa cheltuielilor guvernamentale de protocol, nesimţite, în care la loc de cinste rânjeşte către noi pieptenul cu dinţi mici şi rari, un fel de rechin al banului public!

– Demenţa anchetelor „biblice” prin satele patriei pentru a pune, ca făţarnici democraţi de paradă, semnul egalităţii între votant şi infractor!

– Demenţa autosugestiei arogante că vei fi după alegerile din iarnă, ha-ha!, forţa politică numărul unu în România când, de fapt, te bucuri că, recunoscându-te pe stradă, lumea încă îşi reţine gestul de a da cu pietre în tine! Etc.etc. etc.

Ca în orice nouă descoperire, există şi o problemă, deloc simplă, în calea implementării ei. Cercetătorii spun că implantul cerebral dă rezultate numai în cazul primatelor. Fapt pentru care chestiunea se complică rău. Aici e aici! Fiindcă nu ştim sigur dacă specimene cum sunt, de pildă, impostorul de Murfatlar, şarpele de London of School cu ochelari legionari, târâtoarele de Oxford cu temenele, căţeluşii de Sorbona, buni de pus la luneta maşinii, torţionara de sector şi de Giurgiu, vameşul fălcos de Bihor, caracterul varză a la Cluj, tomberonul de Buzău, interlopa penală de Pleşcoi ori politologul degeaba se încadrează în ordinul primatelor.

În faţa unei asemenea descoperiri, mai că îţi vine să strigi: Evrika! Apoi, imediat, uitându-te la specimenele de mai sus cum viermuiesc zi de zi prin catacombele, prin subteranele diversiunii şi minciunii sfruntate, te cuprinde îndoiala şi temerea de a te fi bucurat prea devreme. Pentru asemenea specimene e cale lungă de parcurs pe scara evoluţiei până la dobândirea staturii de vertebrate, cu coloană şi obraz cărora implantul le-ar putea fi, cumva, de folos!

Ioan Vistea/cotidianul.ro

Lasati un comentariu